O companie românească de training şi formare medicală organizează în perioada 27-28 februarie un curs de monitori studii clinice pentru începători în Bucureşti.
Trainingul va fi ţinut de Dr. Cătălina Sârbu, preşedintele Asociaţiei Companiilor Conducătoare de Studii Clinice din România (ACCSCR) în limba engleză.
Cursul este organizat de Avantyo Institute of Clinical Research şi se va desfăşura la Park Inn by Radisson Blu Bucharest Hotel - Sala Jupiter, pe 27-28 februarie 2020.
Monitorii se află în centrul proiectelor de studii clinice, “etapă importantă în lungul drum al transformării moleculei descoperite în laborator în tratament pentru pacienţi”, menţionează organizatorul cursului, într-un comunicat transmis 360medical.ro.
CRA sunt cei care monitorizează respectarea protocoalelor şi reglementărilor studiilor clinice, fiind în acelaşi timp şi legătura dintre sponsorul farma, echipa de medici investigatori şi alţi furnizori. Ei pot lucra direct cu compania sponsor (farma) ca freelanceri independenţi sau pentru o companie conducătoare de studii clinice (CRO).
De obicei, un CRA trebuie să deţină o diplomă academică în Ştiinţele Vieţii (biomedicale) şi obligatoriu să cunoască bunele practici clinice şi reglementările. In ţările occidentale, există module de formare universitare şi post universitare pentru CRA.
În România, monitorii trebuie să participe periodic la traininguri pentru a fi mereu la curent cu ultimele noutăţi.
Cei interesaţi se pot înscrie online pe pagina evenimentului, unde pot afla detalii în timp real despre numărul de locuri disponibile, adresă, agendă, certificate de participare.
Cursul din februarie 2020 este pentru începători, fiind destinat instruirii proaspeţilor profesionişti din studii clinice care vor să îşi îmbunătăţească cunoştinţele (monitorii juniori / Junior CRA), celor ce lucrează într-un CRO dar vizează o altă poziţie (asistenţi de cercetare clinică / CTA, specialişti în reglementare etc), sau medicilor, farmaciştilor, rezidenţilor, biologilor şi biochimiştilor care doresc să intre acum în domeniul fascinant al studiilor clinice ca monitori.
Pe lângă concepte teoretice şi reglementări, Dr. Sârbu va prezenta la curs şi exemple din situaţii reale. Valoarea unui curs face-to- face cu trainerul rămâne incontestabilă, dând posibilitatea de a interacţiona mult mai bine, de a pune întrebări şi de a lămuri subiectele neclare.
Curricula cuprinde subiecte despre evoluţia şi etapele studiilor clinice, modul în care se desfăşoară acestea, reglementările care se aplică, responsabilităţile actorilor principali (echipa de medici investigatori, monitorii si sponsorii farma) şi documentele esenţiale ale studiului, dosarul pacientului, investigaţiile non-clinice şi punerea în practică a principiilor ALCOAC (Attributable, Legible, Contemporaneous, Original, Accurate).
Un rol important în structura cursului îl ocupă consimţământul informat şi reglementările legale privind pacienţii, procedurile şi raportarea în siguranţă între actorii studiului, pregătirea pentru audituri şi inspecţii ale sponsorilor şi ale autorităţilor de reglementare.
Managementul datelor, analizele statistice, felul în care se face arhivarea la centrul medical de recrutare a pacienţilor sau la sponsor, contractele cu diferiţi membrii ai echipei şi subcontractarea furnizorilor, sunt si ele prezentate la curs.
Avantyo Institute of Clinical Research este o companie românească de training, formare medicală şi consultanţă care oferă o platformă de networking atât pentru profesioniştii cu experienţă, cât şi pentru cei aflaţi la început de drum.
AVANTYO Institute of Clinical Research este organizatorul simpozionului naţional de studii clinice cu participare internaţională „Clinical Trials Symposium”.