Dorica Dan, despre etapa a doua de vaccinare anti-Covid-19: Nu cred că ne putem permite să ignorăm persoanele cu boli rare

Dorica Dan, despre etapa a doua de vaccinare anti-Covid-19: Nu cred că ne putem permite să ignorăm persoanele cu boli rare

Ministerul Sănătăţii a anunţat care sunt bolile cronice considerate la risc de COVID-19 şi persoanele care au prioritate la vaccinarea împotriva Covid-19 în România în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19. Sunt 11 categorii de afecţiuni care au fost incluse în etapa a doua de vaccinare, iar Alianţa Naţională pentru Boli Rare (ANBR) se întreabă de ce nu apar explicit bolile rare în lista de vaccinare, în condiţiile în care recomandările EULAR arată că "este mai bine să te vaccinezi cu orice vaccin decât să nu te vaccinezi deloc".

 ,,În conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni renale, afecţiuni oncologice, afecţiuni pulmonare, afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecţiuni hepatice moderate/severe, afecţiuni autoimune - Imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA”, precizează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

,,Cred că bolile rare se regăsesc între bolile cronice, dar pentru că au fost nominalizate bolile, pot apărea probleme. Pentru că sunt persoane extrem de vulnerabile pacienţii cu boli rare, nu cred că ne putem permite să le ignorăm”, a declarat în exclusivitate pentru 360medical.ro Dorica Dan, preşedintele ANBR, care vrea să afle de la Ministerul Sănătăţii de ce nu apar în această listă şi bolile rare.

Atât ANBR cât CNBR pledează pentru vaccinarea împotriva COVID-19, ,,în special în rândul pacienţilor cu risc potenţial de complicaţii COVID-19 ( persoanele în vârstă şi/sau cu comorbidităţi: obezitate, apnee în somn, diabet, boli cardiovasculare, boli cronice respiratorii, renale sau hepatice) după discuţia cu medicul curant”.  Opinia privind vaccinarea împotriva COVID-19, elaborate de specialiştii din centrele de expertiză şi ANBR a fost publicată pe facebook.

Potrivit Doricăi Dan, pacienţii cu boli rare au nevoie de vaccinarea anti COVID la fel ca orice om care este în pericol de moarte dacă face Covid - 19.

În etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populaţia la risc, reprezentată de: adulţi cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate, programările în vederea vaccinării urmând să înceapă din 15 ianuarie 2021.

viewscnt