Dr. Cristina Vancsa: Dermatitis 360, eveniment foarte util părinţilor care se confruntă cu provocările legate de gestionarea dermatitei atopice

Dr. Cristina Vancsa: Dermatitis 360, eveniment foarte util părinţilor care se confruntă cu provocările legate de gestionarea dermatitei atopice

Prima ediţie a dezbaterii online Dermatitis360, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, va avea loc pe 14 septembrie 2022, începând cu ora 18, chiar de Ziua Mondială a Eczemei ​​Atopice. Dr. Cristina Vancsa, mama a doi copii cu dermatită atopică, dar şi medic de profesie şi consultant lactaţie IBCLC, a acceptat invitaţia la dezbaterea organizată de 360medical.ro şi a ales să vorbească despre alimentaţia mamei în alăptare şi dermatita atopică a bebeluşului.

Dermatita atopică are o prevalenţă în populaţia adultă de 3-5%, dar când vine vorba de copii prevalenţa este mult mai mare, de 20% ajungând chiar până la 25%, potrivit datelor analizei SRAIC (Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică)

Cristina Ştefania Vancsa este mama a doi copii care au avut dermatită atopică încă din fragedă pruncie, respectiv de când băieţii erau bebeluşi, dar au scăpat de această boală înainte ca cei mici să ajungă la şcoală.

Una din temerile sale de mămică, în perioada alăptării, era ce alimente să consume astfel încât să nu agraveze dermatita atopică a copiilor. Plecând de la întrebările personale, apoi de la cele ale altor părinţi Cristina Ştefania Vancsa va încerca în cadrul manifestării Dermatitis 360 să explice dacă este necesar un regim în alăptare pentru a preveni dermatita atopică, dacă sunt anumite restricţii alimentare pentru mama care alăptează un bebeluş cu dermatita atopică, dacă se recomandă întreruperea alăptării.

,,Tema propusă are mare legătura cu subiectul dezbaterii: Alimentaţia mamei în alăptare şi dermatita atopică a bebeluşului. Sunt întrebări primite de la mămici pe parcursul activităţii practice. Chiar dacă unele par simpliste, grijile lor sunt profunde şi merită un răspuns liniştitor. Iar un asemenea eveniment precum Dermatitis 360 cu siguranţă va fi foarte util multor părinţi care se confruntă cu provocările ce ţin de gestionarea dermatitei atopice”, a declarat pentru 360medical.ro dr. Cristina Vancsa, consultant lactaţie IBCLC.

Mămica s-a confruntat cu aceste probleme, chiar ne-a mărturisit că avea o mare teama legată de alimentaţie: ,,mă întrebam ce am voie să mănânc să nu le fac rău copiilor, când deja ei aveau o suferinţă”. Cristina Vancsa va povesti în cadrul evenimentului despre experienţa sa şi a băieţilor ei, mai ales că aceştia au avut forme diferite de dermatită atopică.

Manifestarea Dermatitis 360 v a fi transmisă live pe site-ul 360medical.ro, pe Youtube şi pe Facebook, iar dacă aveţi întrebări  pentru Cristina Vancsa sau pentru ceilalţi invitaţi, le puteţi pune sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de facebook 360medical.ro în timpul dezbaterii.

Citiţi şi  Asistentă medicală cu dermatită atopică îşi spune povestea la dezbaterea DERMATITIS360 

viewscnt