O Asociaţie a farmaciilor independente semnalează lipsa unor antibiotice de pe piaţă, în special a celor pentru copii, necesare infecţiilor respiratorii din ce în ce mai frecvente odată cu sosirea sezonului rece.
Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica a atenţionat, luni, asupra lipsei de pe piaţă a antibioticelor, în special a celor pentru copii, şi a solicitat autorităţilor să rezolve această situaţie „gravă”.
„Odată cu începerea şcolii şi întoarcerea copiilor în colectivităţi, suprapuse peste sezonul rece, infecţiile respiratorii acute sunt din ce în ce mai întâlnite şi realitatea cruntă este că nu avem cu ce să tratăm copiii care au nevoie de antibiotic”, a declarat preşedintele asociaţiei, Cristina Pavel într-un comunicat citat de Agerpres.
Potrivit acesteia, este vorba despre cazuri concrete de copii care se recuperează foarte greu sau necesită internare pentru că unele antibiotice de uz larg, în special siropuri sau suspensii orale de uz pediatric, nu se găsesc.
„Este o situaţie extrem de gravă, iar noi ca farmacişti ne vedem neputincioşi în a o rezolva”, a spus Cristina Pavel, care a mai precizat că pacienţii sunt nevoiţi să se întoarcă la medic pentru a li se schimba tratamentul din cauza lipsei medicamentelor.
Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica a transmis că, dacă situaţia nu este rezolvată, se poate ajunge la efecte „importante” în sănătatea copiilor pe termen lung.
„Autorităţile trebuie să fie informate şi trebuie să ia măsuri pentru minimizarea efectelor acestei crize şi pentru a readuce pe piaţa din România cantităţile necesare de antibiotic”, a explicat Cristina Pavel.
Asociaţia semnalează şi lipsa altor produse care lipsesc în ultima perioadă din farmacii, şi care pot avea un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni din sfera neurologică sau psihiatrică.
„Un alt produs care lipseşte în ultima perioadă, cu un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni din sfera neurologică sau psihiatrică, este carbamazepina", se mai precizează în comunicat.
Chiar dacă în ultima lună produsul a început să reapară în stocuri, din păcate cantităţile sunt insuficiente pentru nevoia pacienţilor, iar de multe ori farmaciile sunt condiţionate de achiziţionarea altor produse pentru a putea procura carbamazepina, a completat Pavel.
Conform asociaţiei, discontinuităţi în aprovizionarea cu alte medicamente, în special ieftine, sunt din nou anunţate de către producători, ceea ce pune o şi mai mare presiune asupra farmaciilor pentru a se aproviziona şi un pericol „imens” pentru sănătatea pacienţilor, care riscă să nu mai găsească tratamentul necesar sau să fie necesare multiple vizite la medicul de familie şi medicul specialist pentru a li se schimba terapia.
„Necesitatea unei reale reforme şi a unor politici publice în domeniul medicamentelor este vitală pentru sănătatea publică şi individuală a fiecărui pacient", a evidenţiat organizaţia.
Printre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piaţă sau se găsesc în cantităţi insuficiente, în special sub formă de sirop sau suspensie orală, se numără amoxicilină cu acid clavulanic, cefuroximă, cefaclor, cefalexină, claritromicină, fenoximetilpenicilină şi ibuprofen sirop, se precizează în comunicatul citat.