Ghidul pacientului cu cancer în perioada pandemiei de coronavirus, lansat de o asociaţie de pacienţi

Ghidul pacientului cu cancer în perioada pandemiei de coronavirus, lansat de o asociaţie de pacienţi

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a lansat o platformă de suport şi informare pentru pacienţii cu cancer, ce include şi  un ghid al pacientului cu cancer în perioada pandemiei de coronavirus.

Împreună cu Alianţa Pacienţilor Cronici din România, FABC a pus la dispoziţie un call center prin care pacienţii oncologici, unul dintre cele mai vulnerabile grupuri la infecţia cu noul coronavirus, pot primi consiliere medicală, psihologică, de nutriţie şi socială, potrivit unui comunicat al federaţiei, remis 360medical.ro.

O echipă de medici dedicată va răspunde acestor solicitări zilnic, în intervalul orar 9:00-17:00, la numărul de telefon 021.253.05.91.

"Pentru a facilita accesul la informaţie şi mai mult, FABC le oferă pacienţilor cu cancer o serie de date esenţiale, în format digital, menite să-i ajute să se protejeze şi să obţină mai multe detalii despre accesul la tratament şi navigarea sistemului de sănătate în această perioadă complexă", menţionează federaţia.

Iniţiativa este susţinută de o companie farmaceutică.

Printre resursele puse la dispoziţie, se numără un Ghid al pacientului cu cancer în perioada pandemiei de coronavirs SARS-CoV-2, un material ce răspunde celor mai frecvente întrebări primite de FABC de la pacienţii oncologici şi aparţinătorii acestora şi o harta a furnizorilor de servicii medicale în perioada stării de urgenţă.

"În contextul actual, pacienţii oncologici trebuie să beneficieze de întreg sprijinul necesar din partea noastră şi al altor asociaţii şi organizaţii de pacienţi, să aibă acces la informaţia critică necesară pentru a se proteja, dar şi pentru a putea avea acces la tratament şi investigaţii urgente. În această perioadă, ne-am mobilizat toate resursele interne şi externe, toţi partenerii, cărora le mulţumim pentru disponibilitatea de a ne oferi sprijin financiar pentru a achiziţiona materiale absolut necesare în spitale precum echipamentele de protecţie”, a spus preşedintele FABC, Cezar Irimia, citat în comunicat.

"Facem un apel la entităţile instituţionale, la întreaga societate să se aplece cu atenţie asupra acestei categorii de bolnavi cronici care se confruntă cu mari probleme în această perioadă şi să le acorde susţinerea necesară", a completat Cezar Irimia.

O analiză recent publicată în contextul experienţei din China a aratat ca 1% din cazurile de Covid-19 au fost pacienţi cu cancer, un procent mai mare decat incidenţa cancerului în populaţia generală (0,29% la 100.000 locuitori).

Mai mult, printre pacienţii infectaţi, riscul de dezvoltare al complicaţiilor respiratorii severe, care au necesitat îngrijiri în secţiile de ATI a fost mai mare la bolnavii de cancer decât la celelalte persoane (39% vs. 8%). Un criteriu prognostic important pentru riscul de a dezvolta complicaţii respiratorii severe a fost istoricul de chimioterapie sau chirurgie în lunile precedente.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005, fiind interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, instituţiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga ţară - pacienţi, supravieţuitori şi voluntari.

viewscnt