Sarcina este o perioadă plină de transformări, atât la nivel fizic cât şi psiho-emoţional. Pentru ca aceasta să decurgă normal şi să fie descoperite din timp eventuale probleme de sănătate ale mamei sau copilului, monitorizarea medicală în toată această perioadă este esenţială. Pe parcursul celor nouă luni de sarcină, este recomandat ca femeia însărcinată să facă mai multe investigaţii – ecografii de sarcină, analize de sânge, de urină şi de secreţie vaginală, dar şi teste de screening genetic. În acest fel, viitoarea mămică va beneficia de o evaluare completă a stării de sănătate şi va afla dacă bebeluşul ei se dezvoltă normal sau dacă există riscuri de complicaţii, astfel încât acestea să fie gestionate corespunzător din timp.
Femeile care aleg să nască la Maternitatea SANADOR au acces la servicii medicale complete pentru supravegherea sarcinii, prin consultaţii de obstetrică oferite de medici empatici şi profesionişti, ecografii de morfologie fetală realizate cu echipamente performante, cu tehnologie 3D sau 4D şi analize complete de sarcină. Medicul care monitorizează evoluţia sarcinii va discuta cu pacienta despre investigaţiile necesare în timpul celor 40 de săptămâni, acestea fiind programate în mai multe etape, pentru fiecare trimestru de sarcină în parte.
Analizele indicate în primul trimestru de sarcină
După ecografia transvaginală care confirmă sarcina şi luarea în evidenţă a gravidei, este necesară o primă serie de analize, care să arate starea generală de sănătate a pacientei sau dacă există anumite riscuri care impun o supraveghere mult mai atentă şi, eventual, investigaţii suplimentare.
Analizele recomandate în primul trimestru de sarcină includ:
- Grup de sânge şi RH – investigaţii necesare pentru ambii parteneri, deoarece permit identificarea din timp a unei posibile incompatibilităţi de grup sanguin şi de RH;
- Sumar complet de urină şi urocultură – ajută la descoperirea unei eventuale infecţii urinare, care poate duce la complicaţii serioase în timpul sarcinii;
- Teste de serologie (sifilis, HIV, anticorpi pentru herpes, rubeolă, Lysteria, Toxoplasma, Citomegalovirus);
- Analize uzuale de sânge (hemoleucogramă, glicemie, transaminaze, bilirubină, uree, acid uric, creatinină, profil lipidic);
- Test Babeş-Papanicolau şi analize de secreţie vaginală – pentru a descoperi din timp o posibilă infecţie genitală cu Chlamydia, Mycoplasmă sau Ureaplasmă).
Pe lângă aceste analize complete, sunt necesare şi teste speciale de screening, pentru a evalua dacă există un risc de anomalii genetice în cazul fătului. Astfel, între 11 şi 13 săptămâni de sarcină este realizat un test de sânge numit dublu test sau Dry Test, completat întotdeauna de o primă ecografie de morfologie fetală. Rezultatele testului, combinate cu măsurătorile efectuate în timpul ecografiei, arată dacă fătul are un risc de anomalii cromozomiale (sindrom Down, Trisomie 13 sau 18).
Investigaţiile din al doilea trimestru de sarcină
Analizele uzuale de sânge şi urină vor fi repetate de mai multe ori în timpul sarcinii, în funcţie de recomandările medicului, care va ţine cont de rezultate şi va evalua dacă există anumite riscuri (anemie, diabet gestaţional, afecţiuni renale sau hepatice etc.) în cazul pacientei, care să impună mai multe investigaţii sau un eventual tratament.
Tot în trimestrul doi de sarcină va fi realizată o nouă ecografie de biometrie fetală, alături de Triplu Test – o analiză de sânge care permite evaluarea riscului de anomalii cromozomiale şi de malformaţii congenitale (defecte de tub neural) la făt.
În unele cazuri, dacă rezultatele de la Dublu Test sunt bune, iar pacienta este tânără şi sănătoasă, medicul ar putea să nu mai solicite şi efectuarea unui Triplu Test. În schimb, dacă apar suspiciuni în urma acestor teste de screening, pacientei i se vor recomanda anumite investigaţii specifice, pentru diagnostic: amniocenteză şi biopsie de vilozităţi coriale, proceduri invazive, care presupun un anumit risc şi pentru care trebuie să existe indicaţie clară.
Între 18 şi 22 de săptămâni de sarcină este efectuată şi cea mai importantă ecografie de morfologie fetală, care oferă detalii esenţiale despre anatomia şi fiziologia fătului. Tot acum, viitoarea mămică va afla, cel mai probabil, sexul micuţului, va obţine primele sonograme, iar medicul va putea verifica dacă placenta este poziţionată normal şi dacă există suficient lichid amniotic.
La SANADOR, ecografiile de sarcină sunt realizate de medici obstetricieni cu experienţă şi competenţă în imagistică, iar investigaţiile de morfologie fetală de specialişti în medicină materno-fetală, care vor evalua rapid şi corect eventualele riscuri şi complicaţii, pentru ca acestea să poată fi gestionate în timp util. Ecografele utilizate sunt moderne, performante, asigurând o evaluare corectă a dezvoltării fătului.
De asemenea, la SANADOR viitoarele mămici beneficiază de consultaţii de genetică medicală şi au acces la teste de screening genetic şi diagnostic avansat, pentru a descoperi din timp dacă micuţii lor au anomalii genetice. În cazul nedorit al unor anomalii genetice, părinţii vor primi consiliere, recomandări şi tot suportul necesar pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei.
Analizele necesare în al treilea trimestru de sarcină
Pe lângă analizele uzuale de sânge şi urină, care trebuie repetate şi în trimestrul trei de sarcină, este esenţială cultura de col pentru determinarea streptococului de grup B. Dacă pacienta are această infecţie, atunci este obligatoriu tratamentul, pentru că bacteria se poate transmite la copil în timpul naşterii.
În cazul cuplurilor care au incompatibilitate de grup sanguin sau de RH (mama are RH negativ şi tatăl Rh pozitiv), trebuie monitorizat, prin analize repetate, titrul de anticorpi anti-RH sau anti-grup. Dacă există o incompatibilitate de RH, medicul va recomanda un tratament pentru gravidă, astfel încât fătul să nu fie afectat de această nepotrivire.
În al treilea trimestru (30-32 de săptămâni) este efectuată o nouă ecografie de morfologie fetală, prin care medicul specializat în medicină materno-fetală va verifica starea colului uterin, a placentei şi va observa dacă fătul ia normal în greutate. În acest fel, pot fi identificate eventuale riscuri care să impună naşterea prin cezariană sau o naştere înainte de termen. Dacă va considera necesar, specialistul poate realiza şi o ecografie Doppler, pentru a verifica circulaţia sângelui prin arterele uterine şi prin cordonul ombilical.
Maternitatea SANADOR, prin Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic SANADOR, asigură pacientelor servicii complete de monitorizare a sarcinii. Maternitatea dispune de un bloc de naşteri aseptic complet echipat, cu echipamente şi tehnologie de ultimă oră, şi de o sală de operaţii pentru cazurile în care este necesară o naştere prin cezariană. Gravidele care optează să nască la SANADOR pot alege să fie cazate în rezerve single sau double, cu rooming-in pentru nou-născut. De asemenea, beneficiază de consiliere psihologică şi în alăptare din partea unor specialişti empatici şi foarte bine pregătiţi. În plus, Maternitatea SANADOR dispune de o secţie de Terapie Intensivă Neonatală, dotată cu aparatură modernă şi cu personal medical foarte bine pregătit, gata oricând să ofere cele mai bune îngrijiri bebeluşilor prematuri sau celor care vin pe lume cu diferite probleme de sănătate.