Liderii mondiali promit miliarde pentru lupta împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei

Liderii mondiali promit miliarde pentru lupta împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei

Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei a anunţat miercuri că a atins 14,25 miliarde de dolari în fonduri promise de liderii mondiali, care încearcă astfel să lupte împotriva acestor boli mortale, în contextul în care pandemia de Covid-19 a afectat acest efort.

Preşedintele american Joe Biden, care a găzduit conferinţa de la New York pe marginea reuniunii anuale la nivel înalt a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a declarat că finanţarea este crucială pentru combaterea bolilor.

„Aceasta este o investiţie care va salva încă 20 de milioane de vieţi, va reduce mortalitatea cauzată de aceste boli cu încă 64% în următorii patru ani”, a declarat preşedintele Biden, citat de Reuters.

Statele Unite au declarat anterior că vor dona 6 miliarde de dolari pentru următorul ciclu de finanţare.

Fondul, o alianţă publică şi privată cu sediul la Geneva, şi-a propus să strângă 18 miliarde de dolari pentru următorul ciclu de finanţare de trei ani, de la guverne, societatea civilă şi sectorul privat.

Înainte de conferinţa de miercuri, Fondul strânsese deja mai mult de o treime din totalul acestei sume. Fondul Global a anunţat că cifra de 14,25 miliarde de dolari va creşte probabil pe măsură ce sunt aşteptate mai multe donaţii.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis 715 milioane de euro (703,63 milioane de dolari) pentru fond, despre care a spus că reprezintă o creştere cu 30% faţă de angajamentul său anterior.

„Putem vindeca tuberculoza. Putem preveni malaria. Putem lupta cu aceste boli teribile. Vom pune capăt SIDA, vom pune capăt tuberculozei, vom pune capăt malariei - o dată pentru totdeauna”, a declarat von der Leyen.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis încă 300 de milioane de euro, ceea ce a adus contribuţia totală a Franţei pentru perioada de finanţare la 1,6 miliarde de euro.

Nigeria a promis 13,2 milioane de dolari, Olanda, 180 de milioane de euro, iar Indonezia a promis 15,5 milioane de dolari, alături de angajamentele sectorului privat.

De asemenea, Canada va contribui cu 1,21 miliarde de dolari (898,9 milioane de dolari) la Fond Global de sănătate pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi va sprijini serviciile de sănătate care au fost perturbate de pandemia de coronavirus, a anunţat miercuri guvernul canadian într-un comunicat.

În raportul său din 2022, Fondul a spus că amploarea eforturilor sale de tratament şi prevenire şi-a revenit anul trecut, după ce a scăzut, în 2020, din cauza pandemiei de Covid-19, pentru prima dată în aproape 20 de ani, dar a subliniat că lumea încă nu este pe cale să învingă aceste boli.

Fondul estimează că activitatea sa a salvat aproximativ 50 de milioane de vieţi de la înfiinţarea sa în 2002. Dar, în 2020, numărul celor trataţi pentru tuberculoză a scăzut cu 19%, la 4,5 milioane. În 2021, numărul acestora a crescut cu 12%, la 5,3 milioane - dar se află încă sub numărul de 5,5 milioane din pre-pandemie.

În timp ce programele de malarie şi SIDA au depăşit nivelurile din 2019, impactul pandemiei a îndepărtat obiectivul de a pune capăt bolilor până în 2030.

Fondul a avertizat, de asemenea, că războiul din Ucraina şi criza alimentară globală ar putea exacerba situaţia.

Bolile infecţioase au, de obicei, o rată mult mai mare de mortalitate,  în cazul persoanelor cu un organism slăbit de malnutriţie, care nu răspund la fel de bine la eforturile de tratament sau prevenire.

viewscnt