De la începutul pandemiei de Covid-19, clinicienii au observat că anumiţi pacienţi prezintă un risc deosebit de ridicat de a dezvolta boli grave sau de a muri din cauza infecţiei cu coronavirus.
Diabetul de tip 2, o afecţiune care numai în Statele Unite afectează mai mult de 10% din populaţie, este unul dintre principalii factori de risc pentru formele severe de Covid-19.
Noi cercetări vin de la Universitatea din Michigan, unde un grup de specialişti a descoperit de ce se întâmplă acest lucru şi oferă speranţă pentru o potenţială terapie.
Vinovată pare a fi o enzimă numită SETDB2. Aceeaşi enzimă a fost regăsită şi în rănile inflamatorii care nu se vindecă găsite la persoanele cu diabet zaharat.
O echipă a Departamentului de Medicină, Chirurgie, Microbiologie şi Imunologie, a universităţii din Michigan a găsit o posibilă legătură între enzimă şi inflamaţia scăpată de sub control care se manifestă la pacienţii COVID din secţiile ATI.
Ei au studiat infecţia cu coronavirus pe un model realizat la şoareci şi au descoperit că nivelul enzimei SETDB2 a fost scăzut în celulele imune macrofage implicate în răspunsul inflamator la şoarecii cu diabet. Mai târziu, cercetătorii au văzut acelaşi lucru în monocitele-macrofage prezente în sângele persoanelor cu diabet şi Covid-19 sever.
O parte dintre pacienţii care dezvoltă forme grave de Covid-19 se confruntă cu apariţia unei inflamaţii periculoase şi sistemice, declanşate de un răspuns imunitar hiperactiv, care poartă denumirea „furtună de citokine”.
Specialiştii cred că au găsit motivul pentru care aceşti pacienţi dezvoltă hipercitochinemie, „furtună de citokine”, afecţiune cauzată de creşterea producţiei de proteine inflamatorii.
Furtuna de citokine este o eliberare explozivă de citokine inflamatorii care vizează diferite organe şi generează adeseori disfuncţionalitate şi duce, în multe cazuri, la deces.
Termenul a fost popularizat în timpul focarului gripal aviar cu H5N1, şi ar fi unul dintre modurile în care coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 atacă sistemul imunitar.
Furtuna de citokine apare în infecţiile pulmonare severe, în care inflamaţia (locală) se răspândeşte în sistemul circulator devenind sistemică, producând sepsis sistemic, hipotensiune arterială persistentă, hiper sau hipotermie, leucocitoză sau leucopenie şi de multe ori trombocitopenie.
Pe lângă infecţiile pulmonare, furtuna de citokine este o consecinţă a infecţiilor severe în tractul gastrointestinal, urinar, sistemul nervos central, piele, spaţiile articulare şi alte zone ale corpului.
„Credem că avem un motiv pentru care aceşti pacienţi dezvoltă o „furtună de citokine”, spune doctorul, W. James Melvin, unul dintre cercetători.
Aceştia au observat, atât pe modelul realizat la şoarece, cât şi în modelele umane că, atunci când nivelul de SETDB2 a scăzut, inflamaţia a crescut. De asemenea, calea cunoscută sub numele de JAK1/STAT3 a părut să regleze SETDB2 în macrofage, în timpul infecţiei cu coronavirus.
Ambele rezultate, spun specialiştii, indică o potenţială cale terapeutică.
Specialiştii demonstraseră anterior că interferonul, o citokină importantă pentru imunitatea virală, a crescut SETDB2 ca răspuns la vindecarea rănilor la diabetici.
Descoperirile noului studiu arată că serul sanguin al pacienţilor din secţiile ATI cu diabet zaharat şi Covid-19 sever a avut niveluri reduse de interferon-beta în comparaţie cu pacienţii fără diabet zaharat.
Interferonul a fost studiat de-a lungul pandemiei ca o potenţială terapie.
Pentru a testa eficacitatea acestuia echipa de studiu a administrat interferon-beta şoarecilor diabetici infectaţi cu coronavirus şi a văzut că au reuşit să crească SETDB2 şi să scadă citokinele inflamatorii.
„Am încercat să vedem ce controlează SETDB2, care este, într-un fel, autoritatea principală şi calea de reglare a multora dintre aceste citokine inflamatorii prezente într-un număr crescut în cazurile de Covid-19, cum ar fi IL-1B, TNFalpha şi IL-6. Dacă ne uităm pe calea de semnalizare ce controlează ascendent (în amonte) SETDB2, interferonul se află la capătul de sus, iar JaK1 şi STAT3 sunt la mijloc. Interferonul le creşte pe ambele, ceea ce duce la creşterea expresiei enzimei, respectiv la cascada SETDB2. Acest lucru este important, deoarece identificarea căii de reglare prezintă alte modalităţi potenţiale de direcţionare a enzimei", explică medicul Katherine Gallagher.
Cercetătorii speră că rezultatele lor vor informa studiile clinice în curs de desfăşurare despre interferon şi alte componente din avalul căii de reglare inclusiv despre ţintele epigenetice pentru Covid-19.
Cercetarea lor subliniază şi importanţa înţelegerii momentului de timp şi a specificităţii celulare a terapiei, pentru a putea, pe viitor, adapta aplicarea acesteia la condiţiile preexistente ale pacienţilor, în special la pacienţii cu diabet zaharat.
„Cercetările noastre arată că dacă am reuşi să folosim eficient interferonul la pacienţii cu diabet zaharat, în special la începutul infecţiei (cu Covid-19) acest lucru ar face de fapt o mare diferenţă“, spune doctorul Melvin.
