Oamenii de ştiinţă propun modificarea protocolului de diagnostic al sarcopeniei, prin creşterea indicelui de forţă de strângere a pumnului, folosit pentru a detecta atrofierea muşchilor.
Sarcopenia, un sindrom clinic caracterizat prin scăderea progresivă şi extinsă a masei, forţei şi funcţiei musculare scheletice, este considerată parte a îmbătrânirii. Diagnosticul precoce este extrem de important şi începe cu măsurarea forţei de strângere a pumnului unui individ, cu ajutorul unui dinamometru de mână.
Un studiu internaţional recent, realizat de cercetători de la universitatea Federală São Carlos (UFSCar) din statul, Brazilia, şi de la University College London (UCL) din Marea Britanie, a concluzionat că protocolul de diagnostic ar trebui modificat prin creşterea indicelului limită care măsoară forţa de strângere a pumnului, un test utilizat pentru a detecta atrofierea musculară.
Cercetătorii spun că noile criterii propuse în recentul studiu ar fi predictori mai buni ai riscului de mortalitate la adulţii în vârstă, permiţând profesioniştilor din domeniul sănătăţii să detecteze debutul sarcopeniei mai devreme şi mai precis.
Cercetătorii au comparat indici limită propuşi în studiile anterioare pe acest subiect. Analiza lor s-a bazat pe datele unui studiu longitudinal pentru îmbătrânire, realizat în Regatul Unit, English Longitudinal Study of Aging (ELSA) la care au participat 6.182 de bărbaţi şi femei în vârstă de peste 60 de ani care au fost monitorizaţi timp de 14 ani.
Studiul recent a fost publicat în revista Age and Ageing.
Cercetătorii au luat drept etalon definiţiile de diagnostic emise în 2010 şi revizuite în 2019 de Grupul de lucru european pentru sarcopenia la persoanele în vârstă (EWGSOP), conform cărora punctul limită pentru forţa musculară redusă (LMS-low muscle strength) este de 27 kg pentru bărbaţi şi 16 kg pentru femei.
Noul studiu recomandă creşterea acestui indicator la 36 kg pentru bărbaţi, respectiv 23 kg pentru femei.
„Am descoperit că limitele mai mici nu sunt acceptabile ca predictori ai riscului de deces. Scopul noilor valori de referinţă este acela de a detecta riscul de deces cât mai devreme posibil. Când sindromul este detectat târziu, intervenţii precum modificări ale dietei şi exerciţii de rezistenţă sunt mult mai greu de făcut. Din acest motiv, este important ca sugestia noastră să fie acceptată de comunitatea ştiinţifică şi să devină un nou consens pentru diagnosticarea sarcopeniei”, a declarat Tiago da Silva Alexandre, unul dintre autorii articolului, profesor la departamentul de gerontologie al UFSCar şi cercetător invitat la UCL.
Valoarea limită inferioară recomandată în 2019 a fost întotdeauna pusă la îndoială de comunitatea academică.
„Alte studii au demonstrat că au existat probleme cu abordarea diagnosticării sarcopeniei, dar noi am fost primii care au prezentat limite capabile să prezică riscul de deces, în comparaţie cu cele utilizate”, a mai precizat el. Prin intermediul acestei comparaţii, cercetătorii au putut înţelege de ce criteriile mai vechi nu au funcţionat bine.
„Pe lângă faptul că nu reuşeşte să prezică riscul de mortalitate, modul în care este diagnosticată sarcopenia subestimează incidenţa afecţiunii. Am arătat că atunci când limitele au fost mai mici, viteza de mers (un alt test pentru măsurarea scăderii capacităţii de efort şi echilibru), a fost o măsură mai bună pentru evaluarea riscului de deces. Cu toate acestea, acest criteriu surprinde doar cazurile de sarcopenie avansată, pentru care prevenirea ar putea să nu mai fie posibilă”, a declarat Maria Claudia Bernardes Spexoto, primul autor al articolului şi profesor la facultatea de ştiinţe ale sănătăţii a Universităţii Federale din Greater Dourados (FCS-UFGD), Brazilia.
Pierderea masei musculare, a forţei şi a funcţiei are implicaţii mai ample decat problemele de locomoţie, lipsa de autonomie şi riscul de a suferi căzături la persoanele în vârst.
„Muşchii sunt asociaţi cu mult mai multe funcţii decât contractarea şi producerea forţei. Ei participă la procesele imunitare şi endocrine. De exemplu, ajută la controlul anumitor infecţii prin intermediul sistemului imunitar. De asemenea, ajută la controlul zahărului din sânge”, au mai precizat autorii, subliniind că trebuie monitorizată calitatea şi masa musculară.
„Sistemul muscular scheletic participă la multe alte sisteme în organism. Dacă persoanele în vârstă au o masă musculară bună şi o calitate bună, vor avea o vârstă înaintată bună. Nu există nicio îndoială în privinţa asta”, spun autorii.
Risc ul de mortalitate
Potrivit rezultatelor noului studiu, riscul de deces pentru persoanele în vârstă cu „sarcopenie probabilă” sau presarcopenie, definită de EWGSOP ca forţă musculară redusă cu masă musculară normală, a fost cu 30% mai mare decât la subiecţii non sarcopenici.
Riscul de mortalitate a fost cu 48% mai mare pentru cei cu sarcopenie şi cu 78% mai mare pentru cei cu sarcopenie severă.
Studiul a luat în considerare mortalitatea de orice cauză, iar rezultatele au fost ajustate pentru covariabile (variabile independente) precum sex, vârstă, venitul gospodăriei, starea civilă, şcolarizarea, fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică, hipertensiune arterială, diabet, cancer, boli pulmonare, boli de inimă, AVC, căzături, simptome depresive, starea memoriei, numărul de medicamente şi obezitatea abdominală.
Potrivit autorilor, dificultatea de a estima riscul de deces de la limite mai mici se datorează perioadei de monitorizare din studii. În timp ce sondajele anterioare au urmărit seniori timp de cel mult şase ani, perioada de urmărire folosită de echipa UFSCar/UCL a fost de 14 ani.
„Studiile care propun limite mai mici, fie nu au estimat riscul de mortalitate, fie au folosit date pentru perioade foarte scurte de monitorizare, astfel încât rezultatele au fost denaturate”, spun autorii. „Evident, persoanele cu forţă musculară mai mică mor mai repede, prevenind identificarea cu precizie a celor expuse riscului pe termen mediu şi lung”, mai arată studiulPierderea masei musculare, a forţei şi a funcţiei nu are loc peste noapte, ci treptat pe o perioada de ani. „Istoria naturală a sarcopeniei este că aceasta se întâmplă lent, o zi după alta”, scriu autorii
Incidenţa sarcopeniei, subestimată
Impactul noilor limite propuse de echipa UFSCar/UCL este semnificativ. Printre altele, va afecta statisticile incidenţei sarcopeniei.
„Un indice limită mai mare înseamnă o incidenţă mai mare şi mai mulţi pacienţi care trebuie să fie examinaţi, astfel încât afecţiunea să fie detectată cu mult înainte de a deveni un risc de mortalitate”, au mai scris cercetătorii.
Diferenţele dintre orientările EWGSOP stabilite în 2010 şi 2019 au condus la discrepanţe în incidenţa sarcopeniei, care variază de la 11% la 27,7% atunci când sunt utilizate primii indici şi de la 4,6% la 13,6% când sunt aplicaţi indicii din 2019.
Cercetătorii au calculat valori mai mari ale incidenţei pe baza indicilor limită de 36 kg şi 23 kg: 33,9% pentru pre-sarcopenie, 6,2% pentru sarcopenia confirmată şi 8,6% pentru sarcopenia severă.
„Aceste rate de incidenţă sunt ridicate pentru o afecţiune care poate fi gestionată astfel încât să îmbunătăţească calitatea vieţii persoanelor în vârstă şi să evite moartea prematură dacă este diagnosticată şi tratată în mod oportun”, Cercetătorii planifică un nou studiu bazat pe aceste noile limite pentru a estima incidenţa sarcopeniei la persoanele de peste 60 de ani, din Brazilia.
Indici noi
Articolul Age and Aging recomandă măsurarea vitezei de mers, precum şi a forţei de strângere a pumnului unei persoane ca teste pentru diagnosticarea precoce a sarcopeniei. Încetinirea vitezei de mers poate prezice un risc de fragilitate la persoanele în vârstă.
„Cu toate acestea, viteza de mers este în sine un rezultat. Persoanele în vârstă merg foarte încet [0,8 m/s sau mai puţin] când sunt deja slăbite. Noile limite pentru diagnosticarea sarcopeniei ne oferă un predictor precoce al riscului de mortalitate, care este esenţial pentru practica clinică”, au mai subliniat autorii.
