Variante de Omicron noi, mai contagioase, se răspândesc în Statele Unite, conform datelor anunţate de guvernul american.
Noile variante, cunoscute sub numele de BQ.1 şi BQ.1.1, sunt asociate cu Omicron BA.5, astfel încât dozele de vaccin adaptate ar trebui să ofere o anumită protecţie şi împotriva lor, spun autorităţile sanitare americane.
Cele două variante sunt în prezent responsabile pentru un procent de peste 10% dintre noile cazuri de infectare din Statele Unite, au anunţat Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.
„În cazul acestor variante, este importantă rata lor de răspândire, iar ca proporţie relativă aceste variante arată o rată de dublare destul de supărătoare”, a declarat la o televiziune americană, doctorul Anthony Fauci, consilierul medical al preşedintelui Joe Biden, informează AGERPRES.
Oamenii de ştiinţă au identificat prima dată BQ.1 în septembrie. În prezent, această tulpină şi descendenta sa sunt răspunzătoare de aproximativ 11,4% dintre cazurile de infectare din SUA, în timp ce BA.5 reprezintă 70% dintre cazurile noi, iar BA.4.6 se află la originea a puţin peste 12% dintre infecţiile actuale.
„BQ.1 şi BQ.1.1 reprezintă un sub-grup restrâns, însă în creştere rapidă, al variantei Omicron, în timp ce BA.5 rămâne dominantă în Statele Unite", a declarat purtătoarea de cuvânt a CDC, Kristen Nordlund, citată într-un comunicat.
CDC nu a raportat anterior separat cele două noi variante în cadrul rapoartelor săptămânale deoarece proporţia de circulaţie a acestora a fost de sub 1%, în baza datelor înregistrate, potrivit televiziunilor americane.
Vaccinurile modificate de la Moderna şi Pfizer, care au fost aprobate în septembrie, ar putea contribui la stoparea răspândirii BQ.1, a menţionat Fauci. Dozele, aprobate iniţial pentru americanii în vârstă de peste 12 ani, sunt în prezent sunt disponibile şi pentru copiii de peste 5 ani.
Până acum, peste 14,7 milioane de americani au primit boostere de rapel cu vaccinul actualizat, ceea ce reprezintă în jur de 7% din 209 milioane de americani eligibili, înainte de aprobarea dată săptămâna trecută privind vaccinarea copiilor începând de la vârsta de 5 ani.
„Vestea proastă este că există o nouă variantă care apare şi are calităţi sau caracteristici ce ar putea evita unele dintre intervenţiile de care dispunem. Este însă oarecum încurajator faptul că vorbim despre o sub-variantă BA.5, aşa că aproape sigur va exista o protecţie încrucişată ce poate fi sporită”, a spus Fauci.
Cu toate acestea, ritmul de administrare a vaccinurilor în SUA a încetinit. „Este frustrant, atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei implicaţi, faptul că avem capacitatea de a atenua acest lucru, iar absorbţia noului vaccin bivalent nu este atât de mare pe cât ne-am dori”, a adăugat Fauci.
Autorităţile din domeniul sanitar sunt şi ele îngrijorate de faptul că cea mai recentă variantă va reuşi să evite eficacitatea medicamentului pe bază de anticorpi, Evusheld, utilizat pentru a-i proteja pe americanii imunocompromişi care contractează virusul. Deocamdată nu sunt disponibile date în acest sens, a declarat pentru o televiziune americană producătorul de medicamente AstraZeneca.
În cazul mutaţiilor prezente la variant BQ.1 şi alte tulpini, pe care oamenii de ştiinţă le monitorizează îndeaproape, sunt implicate anumite zone specifice ale proteinei „spike”. Nu se cunoaşte deocamdată modul în care severitatea bolii ar putea fi afectată de aceste mutaţii.
Cu toate acestea, ratele de infectare s-au îmbunătăţit în Statele Unite. Doar aproximativ 1% dintre americani trăiesc în zone cu niveluri „ridicate” de răspândire comunitară a coronavirusului, potrivit datelor CDC, în timp ce în mai puţin de jumătate dintre comitate există o transmitere suficient de mare pentru a fi necesară purtarea măştii sanitare de protecţie în spitale şi căminele de bătrâni.
New York şi New Jersey, înregistrează însă o creştere a numărului de spitalizări şi cazuri de infectări în căminele de bătrâni, 20% dintre infecţiile din ambele state fiind cauzate de noile variante BQ.1 sau BQ.1.1, conform presei americane.
„Oricât de mult am vrea să ne bucurăm de scăderea numărului de cazuri şi reducerea spitalizărilor, nu vrem să declarăm victoria în mod prematur. Trebuie să fim atenţi la aceste noi variante emergente”, a concluzionat Fauci.