Numărul cazurilor de Covid este în scădere, însă pandemia nu s-a încheiat, estimează EMA

Numărul cazurilor de Covid este în scădere, însă pandemia nu s-a încheiat, estimează EMA

Autoritatea de reglementare în domeniul sănătăţii din UE estimează că pandemia de Covid-19 continuă în Europa, în contextul în care duminică, preşedintele american, Joe Biden, anunţa sfârşitul acesteia în Statele Unite.

Un oficial de la autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană (EMA) a declarat marţi că pandemia de Covid-19 nu s-a încheiat, contrazicându-l pe preşedintele american Joe Biden. Oficialul a subliniat că o campanie de vaccinare planificată în regiune în timpul sezonului rece este esenţială pentru combaterea acesteia.

Agenţia europeană cere ţărilor să implementeze programele de vaccinare cu dozele booster înainte de venirea iernii.

Datele adunate în ultimele săptămâni „au arătat că a existat o scădere a numărului total de cazuri şi de decese asociate Covid-19 în Europa”, a declarat responsabilul strategiei de vaccinare a EMA, Marco Cavalieri.

„Cu toate acestea, pe măsură ce se apropie toamna, trebuie să ne pregătim pentru un nou val de infectări, conform tendinţei manifestate de virus în ultimii doi ani”, a declarat oficialul în cadrul unei conferinţe de presă a EMA, fără a oferi însă cifre exacte.

Declaraţiile oficialului Agenţiei vin în contextul în care preşedintele american Joe Biden a declarat duminică, într-un interviu televizat la CBS, că pandemia s-a încheiat în Statele Unite.

„Pandemia s-a terminat. Mai avem încă probleme cu Covid. Mai avem mult de muncă în acest dosar, dar pandemia s-a încheiat”, a afirmat preşedintele Biden duminică, în emisiunea „60 Minutes”.

„Noi, în Europa, considerăm în continuare pandemia ca fiind în curs de desfăşurare şi este important ca statele membre să se pregătească pentru lansarea vaccinurilor şi în special a vaccinurilor adaptate pentru a preveni răspândirea în continuare a acestei boli în Europa”, a declarat Steffen Thirstrup, directorul medical al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA). într-o conferinţă de presă, referindu-se la vaccinurile care vizează tulpini specifice ale virusului.

Oficialului i s-a cerut să comenteze remarca preşedintelui Biden conform căreia „pandemia s-a încheiat”.

„Nu pot să răspund în mod evident de ce preşedintele Biden a ajuns la această concluzie”, a precizat Thirstrup.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că pandemia rămâne o urgenţă globală, dar sfârşitul ar putea fi în vizor dacă ţările folosesc instrumentele pe care le au la dispoziţie.

În timpul briefing-ului pentru presă, oficialii EMA au reafirmat un apel al directorului executiv al agenţiei, Emer Cooke, făcut săptămâna trecută într-un interviu pentru Reuters Next Newsmaker, conform căruia populaţia Europei ar trebui să ia, în lunile următoare, orice rapel împotriva Covid-19 care este disponibil şi le-a fost recomandat.

În afară de vaccinurile originale împotriva Covid, EMA a aprobat în ultimele săptămâni o serie de vaccinuri adaptate variantelor coronavirusului, inclusiv seruri care ţintesc subvariantele extrem de contagioase BA.4 şi BA.5 ale omicron, în prezent dominante, pentru a fi utilizate ca injecţii de rapel cu scopul de a uşura povara cauzată de o creştere temută a infectărilor în timpul toamnei şi iernii în Europa.

Şeful strategiei de vaccinuri al EMA, Marco Cavaleri, a declarat că agenţia analizează, de asemenea, utilizarea vaccinurilor adaptate, drept curs primar de vaccinare şi că au existat discuţii cu privire la tipurile de date care ar putea susţine o astfel de aprobare.

viewscnt