O femeie din Marea Britanie care a suferit un dublu transplant de mână a fost supusă unui tratament de pionierat pentru a preveni procesul natural de respingere al organismului său.
Britanica, Tanya Shepherd, a devenit prima femeie din Marea Britanie căreia i-au fost transplantate ambele mâini în 2018, însă sistemul său imunitar a identificat ţesutul ca fiind străin.
Ea a început să prezinte simptome de respingere care au inclus umflarea braţelor, dexteritate redusă şi modificări ale pigmentaţiei pielii.
Acum, ea a primit în premieră, potrivit unui comunicat publicat joi de NHS (Serviciul Naţional de Sănătate britanic) un tratament de sânge numit schimb de plasmă, în care sunt eliminaţi anticorpii pentru a reduce riscul de respingere şi sistomele ei au început acum să se amelioreze, potrivit echipei medicale.
Femeia în vârstă de 48 de ani a primit un transplant dublu de mână şi braţ în septembrie 2018, după ce şi-a pierdut ambele mâini şi trei sferturi din braţul stâng din cauza sepsisului.
Ea a început să sufere simptome de respingere a grefei mediată de anticorpi (AMR) - un tip de respingere în care sistemul imunitar identifică ţesutul ca fiind străin şi produce anticorpi pentru a-l combate.
În prezent femeia primeşte tratament pentru a elimina din sânge proteinele, substanţele chimice sau celulele dăunătoare, generatoare de boli.
Medicii din Leeds i-au administrat până acum 10 şedinţe de schimb terapeutic de plasmă (plasmafereză), o terapie nechirurgicală în cadrul căreia plasma este extrasă din sângele pacientului pentru a diminua sau elimina rapid anticorpii.
Britanica, Tanya Shepherd, în timpul şedinţelor de plasmafereză, Leeds, mai 2024
Femeia urmează acum să înceapă un tratament imunosupresor pentru a preveni creşterea din nou a nivelului de anticorpi.
„Scopul nostru este de a proteja transplantul în timp ce alte terapii acţionează pentru a opri sistemul imunitar al Tanyei să producă anticorpi şi suntem încântaţi că tratamentul a servit la ameliorarea simptomelorei", a declarat dr. James Griffin, director medical la Serviciul NHS de Sânge şi Transplant.
Potrivit echipei medicale, tratamentul a fost posibil datorită donatorilor de sânge şi plasmă.
Respingerea de organe este un risc real pentru persoanele care primesc transplanturi şi poate avea consecinţe devastatoare.
„Serviciul NHS de Sânge şi Transplant continuă să susţină tratamente inovatoare, cum ar fi acest schimb de plasmă în premieră mondială, permiţând oamenilor să primească un tratament suplimentar şi să îşi trăiască viaţa la maximum" a mai precizt dr. Griffin.