România ar putea ajunge la peste 7.000 de teste zilnice pentru Covid-19 în cel mult două săptămâni, ceea ce ar permite majorarea numărului de teste realizate la personalul medical şi la pacienţii cu dializă, potrivit secretarului de stat Horaţiu Moldovan din Ministerul Sănătăţii.
Astfel, comisia de experţi a fost convocată din nou pentru a reevalua protocolul de testare.
"În acest sens, am convocat din nou această comisie de experţi, care cuprinde medici infecţionişti cunoscuţi, epidemiologi, bacteriologi, să reevaluăm acest protocol. Suntem în cursul acestei evaluări. Ne-am întâlnit ieri şi am stabilit datele de la care plecăm şi ne întâlnim din nou mâine pentru a formula un document în acest sens", a declarat Moldovan, la Digi24.
"Avem în vedere, discutăm, fără a fi luată încă o decizie, de a mări numărul de testări în zona de dializă - pacienţi şi cadre medicale, cât şi cadrele medicale din prima linie, în general. O să revenim cu un comunicat de presă, după ce vom lua această decizie, în măsura în care o luăm, în zilele următoare", a completat secretarul de stat.
Oficialul a prezentat capacitatea de testare a României din acest moment.
"În acest moment, în România, sunt 57 de laboratoare capabile să testeze pacienţi pentru coronavirus. Din aceste 57 de laboratoare, sunt operaţionale concret 43, adică 57 pot face, 43 fac în fapt. Capacitatea de testare a crescut de opt ori de când am început", a spus Horaţiu Moldovan.
"Pe măsură ce capacitatea de testare creşte, ne aşteptăm să ajungem la peste 7.000, într-o săptămână - două. Ne punem problema modificării acestei strategii", a mai spus oficialul.
Potrivit secretarului de stat, una dintre cele mai mari dificultăţi în creşterea capacităţii de testare este formarea personalului.
"Aparatele se cumpără, s-au cumpărat, dar oamenii se formează greu, prin instrucţie. Avem programe de instrucţie în centrele care au mari experienţă, în 'Matei Balş', unde am reuşit să antrenăm echipe care să facă aceste teste. Pe măsură ce se obţin specialişti calificaţi, putem să operaţionalizăm mai multe laboratoare, dar numărul de laboratoare care există astăzi funcţionale îşi pot augmenta şi ele capacitatea de testare", a mai spus oficialul.
Ultimele date oficiale arată că în România au fost prelucrate până luni 67.204 de teste (din care 4.876 în ultimele 24 de ore – un record zilnic).