Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat marţi tulpina coronavirusului JN.1 drept o „variantă de interes", dar a declarat că aceasta nu reprezintă o ameninţare prea mare pentru sănătatea publică. Unele rapoarte descriu însă varianta ca având un grad mare de transmisibilitate, aceasta reuşind totodată să se sustragă mai bine sistemului imunitar.
Tulpina JN.1 a coronavirusului a depăşit pragul de 50% din cazuri în unele ţări europene, stârnind îngrijorări cu privire la un potenţial val de infecţii în preajma noului an, similar cu primul val omicron de acum doi ani.
JN1 a fost clasificată anterior ca o variantă de interes, ca parte a liniei sale parentale BA.2.86 (denumită în Statele Unite şi varianta Pirola, care se trage la rândul său din sub-varianta Omicron), şi a fost detectată pentru prima dată în Luxembourg.
În Statele Unite a apărut în luna septembrie, potrivit Centrelor americane pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), şi reprezintă între 15 şi 29% din variantele Covid-19 aflate în circulaţie.
Până acum au fost depistate cazuri în SUA, în unele ţări europene, în Singapore, China şi India.
Potrivit OMS, Pirola şi variantele sale au reprezentat 17% din secvenţele Sars-CoV-2 încărcate în baza de date globală Global Initiative on Sharing All Influenza Data (GISAID).
Până la începutul lunii decembrie, mai mult de jumătate din aceste secvenţe erau cele ale JN.1.
„Pe baza dovezilor disponibile, riscul suplimentar pentru sănătatea publică la nivel mondial reprezentat de JN.1 este evaluat în prezent ca fiind scăzut", a declarat OMS.
Agenţia Naţiunilor Unite a declarat că vaccinurile actuale continuă să protejeze împotriva bolilor grave şi a deceselor cauzate de JN.1 şi de alte variante circulante ale virusului Covid-19.
CDC au declarat la începutul acestei luni că subvarianta JN.1 reprezintă aproximativ 15% până la 29% din cazurile din Statele Unite la data de 8 decembrie, conform celor mai recente proiecţii ale agenţiei.
Acesta a adăugat că în prezent nu există dovezi că JN.1 prezintă un risc sporit pentru sănătatea publică în raport cu alte variante care circulă în prezent şi că vaccinurile actualizate ar putea să-i protejeze pe americani împotriva acestei variante.