OMS: Peste un miliard de oameni din întreaga lume sunt obezi

OMS: Peste un miliard de oameni din întreaga lume sunt obezi

Peste un miliard de persoane la nivel mondial sunt considerate în prezent obeze, o condiţie legată de un risc crescut de numeroase probleme grave de sănătate, potrivit estimărilor actualizate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale unui grup internaţional de cercetători, publicate înainte de Ziua Mondială a Obezităţii, de pe 4 martie.

Obezitatea este atât de răspândită încât a devenit mai frecventă decât subponderabilitatea în majoritatea naţiunilor, inclusiv în multe ţări cu venituri mici şi medii care s-au luptat anterior cu subnutriţia.

„Un număr uluitor de oameni trăiesc cu obezitate", a declarat într-un comunicat, Majid Ezzati, profesor la Imperial College din Londra (ICL) şi autorul principal al lucrării publicate joi, în revista The Lancet.

Constatările, considerate printre cele mai autorizate estimări independente, se bazează pe date provenite de la peste 220 de milioane de persoane din peste 190 de ţări.

În timp ce ratele obezităţii se stabilizează în multe ţări mai bogate, acestea cresc rapid în alte părţi, arată studiul.

Şi, deşi subponderabilitatea este din ce în ce mai puţin frecventă la nivel mondial, în multe ţări aceasta rămâne o problemă semnificativă, ceea ce face ca tot mai multe ţări să se confrunte cu ceea ce se numeşte „dubla povară" a malnutriţiei.

„În trecut, ne-am gândit la obezitate ca la o problemă a celor bogaţi. Obezitatea este o problemă a lumii", a declarat Francesco Branca, şeful departamentului de nutriţie al OMS, într-o conferinţă de presă.

Ratele de obezitate la adulţi au crescut de peste două ori între 1990 şi 2022 şi de peste patru ori în rândul copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, se arată în document.

În aceeaşi perioadă, proporţia de fete, băieţi şi adulţi consideraţi subponderali a scăzut cu o cincime, o treime şi, respectiv, jumătate, potrivit analizei.

Experţii califică drept „foarte îngrijorătoare" creşterea ratelor de obezitate în rândul copiilor, reflectând o traiectorie observată la adulţi chiar înainte de 1990.

În acelaşi timp, spun ei, sute de milioane de oameni încă nu au suficientă mâncare şi suferă de foame.

Insuficienţa ponderală severă poate fi foarte dăunătoare pentru dezvoltarea copiilor şi, în cea mai extremă situaţie, poate duce la moartea prin înfometare.

Persoanele obeze sunt, de asemenea, expuse riscului de moarte prematură şi de invaliditate, având în vedere legătura cu apariţia timpurie a diabetului, a bolilor de inimă şi de rinichi, precum şi a unei serii de alte afecţiuni grave de sănătate.

Potrivit documentului, creşterea şi dublarea acestei poveri a fost cea mai mare în unele ţări cu venituri mici şi medii, inclusiv în unele părţi din Caraibe şi din Orientul Mijlociu.

În aceste ţări, ratele obezităţii sunt acum mai mari decât în multe ţări cu venituri ridicate, în special în Europa.

În unele ţări europene, precum Spania, există indicii că ratele obezităţii ar putea începe să scadă sau cel puţin să stagneze,.

Actualizările sunt primele din partea echipei din 2017, şi au fost compilate de peste 1.500 de oameni de ştiinţă din cadrul proiectului de colaborare: „Factorul de risc al bolilor netransmisibile" (Non-Communicable Disease Risk Factor).

La acel moment, se estima că aproximativ 774 de milioane de persoane cu vârsta de peste 5 ani trăiau cu obezitate, o proporţie similară - aproximativ 1 din 8 persoane - cu noile cifre.

Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că, pentru a contribui la combaterea ratei obezităţii, sunt necesare măsuri de punere în aplicare, cum ar fi impozitarea produselor cu conţinut ridicat de zahăr şi promovarea unor mese sănătoase în şcoli.

„Există o nevoie de cooperare a sectorului privat, care trebuie să fie responsabil pentru impactul produselor lor asupra sănătăţii", a adăugat el.

Experţii în sănătate spun că noile medicamente împotriva obezităţii, cum ar fi Wegovy, al gigantului danez Novo Nordisk,  şi Mounjaro şi Zepbound, al grupului american Eli Lilly, sunt instrumente care ar putea ajuta, dar costul lor şi disponibilitatea redusă riscă să crească şi mai mult această inegalitate.

Studiul a avut unele limitări, inclusiv lipsa datelor de după pandemia de Covid-19 şi utilizarea indicelui de masă corporală (IMC) pentru a determina obezitatea, descrisă ca fiind „o măsură imperfectă" de către cercetători.

viewscnt