Singurul tratament disponibil în prezent pentru cataractă este intervenţia chirurgicală şi schimbarea cristalinului cu unul artificial. Oamenii de ştiinţă de la Cambridge, din Anglia, şi-au propus să schimbe acest lucru şi cercetează în prezent un tratament pentru cataractă pe bază de picături oftalmice.
Cataracta este rezultatul acumulării de fragmente de proteine defecte în cristalinul ochiului, proces care apare de obicei odată cu îmbătrânirea. Acumulare acestor fragmente de proteine reduce sever transmiterea luminii către retină, făcând lucrurile să apară neclare sau ceţoase.
Cataracta este cauza pentru aproape 43% dintre cazurile de orbire.
Intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea cristalinului şi înlocuirea lui cu unul artificial a fost până acum singurul tratament disponibil pentru cataractă.
Aproximativ 10 milioane de operaţii de cataractă sunt efectuate în fiecare an, la nivel global. Procedura îmbunătăţeşte calitatea vieţii, dar intervenţia chirurgicală este un tratament invaziv.
Cercetătorii şi-au propus să investigheze picăturile de ochi cu sterol, ca posibil tratament pentru cataractă. Sterolii sunt substanţe asemănătoare grăsimilor care apar în natură.
Oamenii de ştiinţă au efectuat recent un studiu pe şoareci şi au obţinut efecte impresionante şi promiţătoare pentru tratarea cataractei, după ce au aplicat pe ochii animalelor un compus de sterol. Compusul cu sterol a fost aplicat pe cristalinul a 26 de şoareci cu cataractă, şi cercetătorii au observat că 61% dintre ochii trataţi au prezentat o îmbunătăţire a gradientului indicelui de refracţie. Acest gradient este o măsură a densităţii optice şi o componentă vitală a calităţii imaginii. De asemenea, opacitatea cristalinului a fost redusă la 46% dintre şoareci.
Cu toate acestea, efectele sterolului nu au fost universale, sugerând că acelaşi remediu ar putea să nu se aplice tuturor tipurilor de cataractă. Compusul pe care cercetătorii l-au folosit a mai fost testat înainte, dar nu şi pentru calitatea optică a cristalinului, care este fundamentală pentru ca lumina să circule nestingherită către retină şi, prin urmare, pentru menţinerea vederii.
Cercetări anterioare care au folosit un compus sterol, raportate în 2015, au îmbunătăţit transparenţa cristalinului şi au restabilit parţial solubilitatea proteinelor atât la şoareci, cât şi în cristalin uman donat.
Un alt studiu, din 2019 nu a putut găsi dovezi că acest compus poate opri acumularea de proteine în probele de şobolan şi oameni şi nici că poate repara opacitatatea cristalinului de şobolan cu cataractă.
Până acum însă, compusul cu sterol nu a fost testat pe un cristalin uman intact. De asemenea, respectivele studii nu au măsurat şi efectul acestui compus asupra proprietăţii optice a indicelui de refracţie (calitatea optică a cristalinului).
Măsurarea calităţii optice
Cercetătorii de la Cambridge au petrecut aproape un deceniu, dezvoltând şi aplicând metode de măsurare a calităţii optice a cristalinului, folosind cel mai avansat sistem din lume, sincrotronul SPring-8 din Japonia, un accelerator de particule care produce Raze X, şi permite măsurarea cu cea mai mare acurateţe existentă a proprietăţilor optice ale ochiului.
Această tehnologie le-a permis cercetătorilor să caracterizeze cu precizie gradientul indicelui de refracţie în cristalinul transparent, şi în cel cu cataractă, lucru care nu s-ar fi reuişit folosind doar o sursă de lumină vizibilă.
Gradientul indicelui de refracţie este important pentru calitatea imaginii, deoarece oferă o capacitate de focalizare îmbunătăţită. Cataracta perturbă acest gradient din cauza acumulării de proteine.
Aplicarea măsurătorilor cu raze X a fost cheia celor mai recente descoperiri ale cercetătorilor.
Mai mult, atunci când au măsurat proprietăţile optice, oamenii de ştiinţă au reuşit să facă acest lucru pe cristaline întregi, nu pe fragmente, putând observa astfel în totalitate distribuţiile de proteine din cristalin.
Legătura dintre funcţia optică a cristalinului, solubilitatea proteinelor şi tendinţa acestora de a forma aglomeări trebuie studiată în continuare, spun cercetătorii, pentru a stabili dacă este posibil să se inverseze procesul de formare a cataractei şi să se restabilească transparenţa unui cristalin opac.
Oamenii de ştiinţă au crezut mult timp că acumularea în cristalin a proteinelor structurale majore, specifice cataractei, este ireversibilă, şi astfel orice tratament posibil pentru cataractă ar putea, în cel mai bun caz, să oprească sau să încetinească progresia bolii.
Acum, oamenii de ştiinţă vor să afle dacă nu cumva procesul de agregare a proteinelor este reversibil, ceea ce ar putea deschide o mulţime de posibilităţi de tratament.
Cataracta poate fi prevenită prin evitarea anumitor cauze cunoscute, cum ar fi alimentaţia deficitară, fumatul şi anumite medicamente, inclusiv cele cu steroizi.
Oamenii de ştiinţă cred însă că ar putea fi posibil un tratament care să împiedice progresia ulterioară a bolii, ba chiar să inverseze procesul de formare a cataractei şi să restabilească claritatea unui cristalin care a devenit opac.
Cercetările ulterioare trebuie să includă investigaţii ale tuturor proteinelor din cristalin: proteinele structurale majore, cristalinul şi proteinele canalului de apă, în tandem cu studiile funcţiei optice. În prezent, privim optica cristalinului din toate aspectele, de la stadiile incipiente de dezvoltare până la vârsta adultă şi ne uităm la modul în care aceste rezultate se potrivesc cu modificările proteinelor, a precizat Barbara Pierscionek, profesor şi decan adjunct, al departamentului de cercetare şi inovare, de la universitatea Cambridge din Anglia, care a raportat aceste cercetări. S-ar putea să fie nevoie de mult mai multe studii, dar descoperirile noastre recente au arătat că tratamentul nechirurgical pentru cataractă este posibil şi poate fi mai aproape decât credem, a mai precizat cercetătoarea.
