Potenţial nou tratament pentru melanom, descoperit de cercetători

Potenţial nou tratament pentru melanom, descoperit de cercetători

O echipă internaţională din Australia şi Marea Britanie a descoperit că tratarea pacienţilor care au melanom rezistent la tratament cu o combinaţie de două medicamente existente, şi deja aprobate pentru chimioterapie, creşte semnificativ timpul de supravieţuire.

Un studiu de fază II realizat de cercetători de la Institutul de cercetări medicale Hunter (HMRI), din Australia şi de la universitatea Newcastle, Marea Britanie s-a concentrat pe pacienţii cu melanom în stadiu terminal cu cancere rezistente la tratamentul de primă linie de imunoterapie, cu o clasă de medicamente cunoscută sub numele de inhibitori ai punctului de control imun (ICB).

ICB interferează cu capacitatea celulelor canceroase de a se „ascunde” de sistemul imunitar al organismului, permiţând propriului corp al pacientului să lupte împotriva cancerului.

Echipa a descoperit că, tratarea pacienţilor cu o combinaţie de două medicamente deja aprobate pentru chimioterapie, azacitidină şi carboplatin, a resensibilizat celulele canceroase la tratamentul cu ICB.

Oamenii de ştiinţă spun că studiul oferă un posibil nou tratament pentru pacienţii care, până acum, nu mai aveau opţiuni.

„În această cercetare am arătat într-un studiu de fază II că tratamentul cu azacitidină şi carboplatină ar putea fi eficient în amorsarea antiimunoterapiei (Avelumab) la pacienţii cu melanom avansat rezistent la ICB”, a declarat profesorul Nikola Bowden, de la programul HMRI de cercetare şi reutilizare a medicamentelor.

Echipa studiază aceste medicamente din 2015. Între 2017 şi 2021, cele două medicamente de chimioterapie au fost administrate la 20 de pacienţi pentru a le „amorsa” organismul pentru un tratament ulterior de imunoterapie.

Pacienţii au supravieţuit în medie 47 de săptămâni, patru dintre pacienţi fiind în viaţă şi astăzi, după tratamentul pe care l-au primit în studiu.

„La unii dintre pacienţi, tumorile nu au progresat pentru o perioadă foarte lungă de timp. Unii pacienţi au experimentat chiar şi o reducere a dimensiunii şi numărului tumorii”, a precizat profesorul Bowden.

Studiul de reutilizare a medicamentelor a fost combinat cu o nouă formă de imunoterapie. „Celulele melanomului trimit un semnal către sistemul imunitar care spune: trebuie să fiu aici. Combinaţia de medicamente de chimioterapie pe care am folosit-o mobilizează sistemul imunitar pentru a ataca tumorile, în timp ce imunoterapia blochează acest semnal”, a explicat profesorul.

A doua etapă a studiilor clinice este în curs de desfăşurare şi foloseşte medicamente de imunoterapie actualizate.

„Rezultatele iniţiale sugerează că acest grup de pacienţi se descurcă şi mai bine cu noile medicamente”, a mai precizat profesorul.

Concluziile cercetării au fost publicate în Cancer Research Communications.

viewscnt