Program pentru depistarea activă a tuberculozei, demarat în 11 judeţe

Program pentru depistarea activă a tuberculozei, demarat în 11 judeţe

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi, într-un comunicat că demarează acţiunea de depistare activă a tuberculozei în judeţele Botoşani, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România".

Acţiunea are ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB) din populaţie şi direcţionarea lor cu prioritate către programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei (PNPSCT), pentru realizarea diagnosticului de certitudine şi asigurarea tratamentului adecvat.

Depistarea precoce creşte şansele de vindecare şi reduce transmiterea TB în gospodărie, la locul de muncă, la şcoală sau alt mediu comunitar, prin tratarea persoanelor cu boală prevalentă şi scurtarea duratei infecţiozităţii, potrivit specialiştilor.

„Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat şi se va realiza în comunităţi la risc, prin echipe mobile organizate şi coordonate de către direcţiile de sănătate publică judeţene", mai precizează comunicatul M.S.

De asemenea, depistarea activă vizează cu prioritate persoanele cu cel mai mare risc de a dezvolta TB, inclusiv grupurile cu risc ridicat şi comunităţile cu o prevalenţă ridicată, şi urmează principiile etice stabilite pentru screening-ul pentru boli infecţioase, inclusiv obţinerea consimţământului informat.

În urma unui rezultat pozitiv al testului de depistare activă, diagnosticul de TB trebuie confirmat înainte de începerea tratamentului.

Astfel, persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetăţenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale şi beneficiază de tratament şi alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare, indiferent de naţionalitate sau de statutul de asigurat.

Acţiunea de depistare activă a TB este coordonată la nivel central de Ministerul Sănătăţii, prin Unitatea de planificare şi implementare de politici ale Programului ROU-T-MOH “Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar la nivel judeţean de direcţiile de sănătate publică (DSP).

În acţiunea de depistare activă a TB vor fi respectate principiile susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), printre care asigurarea asistenţei medicale adecvate pentru persoanele care sunt pozitive, inclusiv tratament de înaltă calitate, pentru persoanele diagnosticate cu TB.

România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană, precizează comunicatul M.S.

În timpul pandemiei de Covid-19, cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, dar această scădere este posibil să fie cauzată de lipsa depistării şi a reticenţei la accesarea serviciilor medicale în această perioadă, se mai arată în comunicat.

Suma necesară pentru depistarea precoce şi tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă şi provine de la Fondul Global.

viewscnt