România a ajuns sâmbătă la 1.452 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 160 persoane testate pozitiv cu Covid-19 – un număr record pentru o singură zi, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică. Numărul de cazuri s-a dublat în ultimele 4 zile.
Pacienţii recent confirmaţi cu infecţie au vârste cuprinse între 13 şi 83 de ani.
De asemenea, 29 de persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România, rata de deces fiind de 2%.
Din numărul total de cazuri confirmate, 139 de persoane (9,6%) sunt considerate vindecate (54 la Timişoara, 55 la Bucureşti, 16 la Iaşi, 6 la Craiova, 6 la Constanţa şi 2 la Cluj).
La ATI sunt internaţi în prezent 34 pacienţi, din care 25 în stare gravă.
În România au fost prelucrate până acum 19.663 de teste (cu 2.210 mai multe faţă de acum 24 de ore), din care 1.277 în unităţi medicale private.
În ţară sunt 7.801 de persoane în carantină instituţionalizată şi 131.367 de persoane în izolare la domiciliu.
EVOLUŢIE
Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară (graficul de mai sus) fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
În ultimele şase zile, România a înregistrat peste 100 de cazuri noi pe zi. Vineri a fost prima zi în care s-au raportat peste 200 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus în România.
Până sâmbătă, pe plan mondial au fost confirmate peste 608.000 de cazuri de infecţie, din care circa 132.000 (21,7%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 28.000 de decese.