România a ajuns luni la 18.283 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 213 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.
Cele mai multe cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus sunt în judeţul Suceava (3.453 – 18,9% din număr de cazuri din ţară), Bucureşti (1.815), Neamţ (870), Botoşani (715), Arad (697), Braşov (685), Mureş (661) şi Hunedoara (626). La polul opus, Brăila este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (19), urmat de Vâlcea (28) şi Satu Mare (60).
Din numărul total de cazuri confirmate, 11.630 de persoane (63,6%) sunt considerate vindecate şi externate. La ATI sunt internaţi în prezent 177 pacienţi – cu 11 mai puţini faţă de acum o zi.
În România au fost prelucrate până acum 377.191 de teste (cu 8.709 mai multe faţă de cele raportate în urmă cu o zi).
EVOLUŢIA EPIDEMIEI
Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
Începând cu 23 martie, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi. În 3 aprilie, 4 aprilie, 9 aprilie, 16 aprilie, 22 aprilie, 26 aprilie şi 3 mai, numărul de noi cazuri confirmate a depăşit 400, iar 11 aprilie a fost singura zi în care numărul zilnic a depăşit 500.
Până luni, pe plan mondial au fost confirmate circa 5,51 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 2,31 milioane (42%) sunt considerate persoane vindecate, şi circa 347.000 de decese (rată de deces de circa 6,3%).