Spania a ajuns la peste 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 47 de decese

Spania a ajuns la peste 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 47 de decese

Spania este a doua ţară europeană, după Italia, din punct de vedere al numărului de cazuri de infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, şi de decese. Miercuri, autorităţile spaniole au confirmat oficial depăşirea pragului de 2.000 de persoane infectate, în timp ce numărul de decese a ajuns la 47.

Astfel, numărul de cazuri de infecţia a ajuns la 2.002, din care 363 înregistrate în ultimele 24 de ore, relatează publicaţia spaniolă El Mundo. Cea mai afectată regiune este Madrid, care are deja peste 1.000 de cazuri confirmate.

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa de epidemie, după Italia, unde au fost confirmate până acum 10.149 de cazuri (din care 977 în ultima zi) şi 631 de decese (din care 168 în ultima zi) din cauza Covid-19 în Italia – de departe cel mai mare număr de cazuri şi de decese din afara Chinei.

Alte două ţări din Europa au depăşit 1.000 de cazuri fiecare: Franţa (1.784) şi Germania (1.622).

În total, în Europa au fost confirmate până acum peste 19.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 729 decese.

Situaţia din Italia provoacă îngrijorări şi în alte state din Europa, inclusiv în România – care a ajuns la 31 cazuri de infectare, din care cele mai multe cu origine în Italia.

viewscnt