Centru privat de dializă din Bucureşti, închis de DSP după ce 9 pacienţi au fost confirmaţi cu Covid-19

Centru privat de dializă din Bucureşti, închis de DSP după ce 9 pacienţi au fost confirmaţi cu Covid-19

Un centru privat de dializă din Bucureşti a fost închis de Direcţia de Sănătate Publică din Capitală (DSPMB), după ce 9 pacienţi au fost confirmaţi cu Covid-19. 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică la un centru de dializă privat, după ce marţi 9 persoane au fost confirmate pozitiv cu Covid-19.

"În punctul de lucru au fost prelevate un număr de 40 de probe. Pentru 20 de probe au fost primite rezultatele, 9 au fost confirmate pozitiv, restul de până la 40 de probe urmează să fie lucrate în centrele acreditate în perioada următoare", a precizat ministerul, într-un comunicat. 

DSPMB a verificat modul de funcţionare şi acreditare al celor 6 puncte de lucru ale centrului. "Urmare a controlului, centrului de dializă -spitalizare de zi i- a fost suspendată activitatea până la remedierea deficienţelor constatate", mai arată ministerul. .

Reprezentanţii DSPMB au constatat că unitatea nu respectă structura funcţională autorizată referiroare la numărul de paturi şi că nu au fost instituite măsuri pentru limitarea sau prevenirea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Ca urmare a deficienţelor constatate, unitatea a fost amendată de inspectorii sanitari cu 30.000 lei.

viewscnt