O femeie care a născut recent la o clinică privată din Bucureşti, diagnosticată cu Covid-19

O femeie care a născut recent la o clinică privată din Bucureşti, diagnosticată cu Covid-19

O femeie care a născut recent la o clinică privată din Bucureşti (MedLife Griviţa) a fost diagnosticată luni seară cu infecţie cu coronavirus.

Femeia s-a internat la spital în 13 martie, însă abia luni seara s-a confirmat că aceasta are Covid-19, a precizat unitatea medicală privată.

"La momentul internării, pacienta nu prezenta nici o simptomatologie specifică patologiei respiratorii acute şi a declarat, în scris, pe proprie răspundere, că nu a călătorit într-o zonă cu risc şi nu a interacţionat cu nici o altă persoană suspectă de Covid-19 sau care provine din zonele galbene sau roşii, după cum sunt definite de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile”, a menţionat MedLife, într-un comunicat de presă.

În timpul operaţiei de cezariană, pacienta a suferit un puseu febril, care a fost stabilizat în scurt timp.

„În acest context, pacienta a revenit asupra declaraţiei, menţionând ca a intrat în contact cu o persoană recent întoarsă din Spania. Ca urmare, echipa medicală a contactat Direcţia de Sănătate Publica în vederea evaluarii cazului. La momentul respectiv, reprezentanţii DSP au transmis instituţiei noastre că pacienta nu îndeplineşte criteriile pentru testare”, adaugă reprezentanţii spitalului privat.

La o săptămâna de la naştere, timp în care evoluţia a fost favorabilă, pacienta a declanşat un nou episod de febră, dezvoltând pneumonie. Astfel în dată de 20 martie, medicii au insistat pentru efectuarea unor investigaţii suplimentare, fiind reluate discuţiile cu DSP în vederea testării pentru Covid-19.

De la momentul recoltării pentru test, în conformitate cu protocoalele în vigoare şi cu procedurile transmise de către Ministerul Sănătăţii, pacienta a fost izolată faţă de restul pacienţilor şi a personalului medical şi auxiliar din maternitate, la ea având acces doar medicul curant şi asistenta, echipaţi corespunzător.

În seara zilei de luni, rezultatul testului pentru pacientă a fost confirmat pozitiv.

Pacienta şi copilul nou-născut au fost transferaţi către Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş".

viewscnt