Femeile cu vârsta de 35 de ani şi mai tinere sunt mai predispuse într-un procent de 44% să facă un accident vascular cerebral ischemic, cauzat de blocarea vaselor de sânge din creier, faţă de bărbaţii de aceeaşi vârstă.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii după ce au analizat peste 10 studii internaţionale privind diferenţele între sexe în apariţia unui AVC. Concluziile au fost publicate în Stroke, o revistă peer-review a asociaţiei American Heart.
„În această a doua ediţie anuală Go Red Stroke, am compilat câteva articole remarcabile pentru a-i informa pe cititorii noştri despre mai multe probleme importante de ştiinţă clinică şi translaţională care abordează lucruri mai puţin cunoscute despre AVC în rândul femeilor. Anual, accidentele vasculare cerebrale afectează mai mult femeile decât bărbaţii. Ne dorim ca toţi profesioniştii din domeniu să ştie despre cele mai recente cercetări privind recunoaşterea, prevenirea şi tratamentul unui AVC în rândul femeilor“, a declarat redactorul şef al revistei Stroke, dr. Ralph L. Sacco, preşedinte al departamentului de neurologie din cadrul facultăţii de medicină a universităţii din Miami.
În articol, cercetătorii au analizat diferenţele pentru incidenţa AVC în rândul femeilor şi bărbaţilor din diferite grupe de vârstă dintre adulţii tineri. Ei au studiat cercetări efectuate între ianuarie 2008 - iulie 2021, publicate şi indexate pe PubMed, una dintre cele mai mari baze de date de cercetare online din lume, gestionată de Biblioteca Naţională de Medicină din cadrul Institutelor Naţionale de Sănătate din Statele Unite.
Cercetările evaluate au inclus studii originale efectuate pe populaţie şi s-au concentrat pe adulţii tineri cu vârsta de 45 de ani şi mai tineri. Cercetătorii au putut evalua date cu privire la orice tip de AVC, inclusiv AVC ischemic, AVC hemoragic (o sângerare care apare atunci când un vas de sânge slăbit se rupe), AIT - atac ischemic tranzitor, numit şi mini-accident vascular cerebral cauzat de un cheag temporar grav, şi AVC criptogenic, pentru care nu este identificată nicio cauză cunoscută. Cele mai multe dintre cazuri au fost AVC-uri ischemice, care reprezintă aproximativ 87% dintre totalul accidentelor vasculare. Cercetătorii au identificat 16 studii, cu un total de 69.793 de adulţi tineri cu AVC, dintre care 33.775 femei şi 36.018 bărbaţi, din mai multe ţări inclusiv SUA, Canada, Franţa şi Olanda.
Analiza a arătat că diferenţa de sex în incidenţa apariţiei AVC-ului ischemic a fost mai ridicată şi mai evidentă în rândul adulţilor cu vârsta mai mică de 35 de ani, scoţând la iveală faptul că mai mult femeile decât bărbaţi din această grupă de vârstă s-au confruntat cu un AVC ischemic, într-un procent de aproape 44%. Diferenţa de sex a fost mai redusă în rândul adulţilor cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani. Diferenţele de sex pentru grupele mai în vârstă au fost mai dificil de determinat din cauza variabilităţii mari a modului în care au fost prezentate datele în studiile revizuite. De asemenea, cercetătorii nu au reuşit să identifice care au fost cauzele specifice din spatele preponderenţei mai mari a AVC-ului la femeile tinere în comparaţie cu bărbaţii tineri. Cercetătorii au menţionat că variabilele setului de date care au generat limitări în analiza făcută au inclus: populaţii de studiu care se întind pe diferite continente, respectiv 15 ţări cu niveluri diferite de dezvoltare, diversitatea participanţilor la studiu, care proveneau din numeroase grupuri rasiale şi etnice şi diferenţe de metodologie între studii. Potrivit cercetătorilor, incidenţa unui AVC ischemic creşte exponenţial odată cu vârsta şi doar 15% dintre toate cazurile apar la adulţii cu vârsta mai mică de 50 de ani.
Pe baza analizei efectuate, cercetătorii au concluzionat că factorii tradiţionali de risc pentru ateroscleroză contribuie major la producerea unui AVC ischemic, atât la bărbaţii tineri, cât şi la femei, şi devin din ce în ce mai importanţi odată cu vârsta. Cu toate acestea, aceşti factori de risc sunt mai puţin răspândiţi la femeile mai tinere şi ar putea să nu fie responsabili de incidenţa mai mare de cazuri observată la femeile cu vârsta mai mică de 35 de ani. Femeile tinere, supravieţuitoare ale unui AVC ischemic au avut, de asemenea, rezultate mai proaste, cu un risc de 2 - 3 ori mai mare pentru rezultate funcţionale mai slabe în comparaţie cu bărbaţii de aceeaşi vârstă.
Cercetătorii spun că sunt necesare mai multe studii pentru a defini mai bine diferenţa de sex în producerea AVC-ului ischemic la adulţii tineri şi contribuţiile pe care factori de risc netradiţionali, cum ar fi sarcina, contraceptivele postpartum şi hormonale, le pot avea în povara generală a AVC-ului ischemic la femeile tinere.
„Concluziile noastre sugerează că AVC-urile la adulţii tineri se pot produce din alte motive faţă de AVC-urile care apar la adulţii mai în vârstă. Acest fapt subliniază necesitatea unor studii AVC la grupele de vârstă mai tinere, astfel încât să putem înţelege mai bine ce anume face ca femeile tinere să aibă un risc mai mare de accident vascular cerebral. O mai bună înţelegere a adulţilor tineri care sunt expuşi riscului de AVC ne poate ajuta să facem o treabă mai bună în ceea ce priveşte prevenirea şi tratarea accidentelor vasculare cerebrale la tineri“, a declarat dr. Sharon N. Poisson, unul dintre autorii studiului, profesor asociat de neurologie la Universitatea din Colorado, Denver.
De asemenea, cercetătorii au mai descoperit dovezi recente care sugerează că:
- Incidenţa unui AVC ar putea fi mai mare la femeile tinere în raport cu bărbaţii tineri;
- Femeile cu antecedente de AVC au un risc scăzut pentru complicaţii apărute în timpul sarcinii;
- Femeile cu complicaţii ale sarcinii, cum ar fi preeclampsia şi naşterea prematură, pot prezenta un risc crescut de AVC timp de mai mulţi ani după naştere;
- Reprezentarea şi participarea femeilor în studiile clinice pentru AVC acut continuă să fie sub nivelul optim.