Tanezumab, un anticorp monoclonal, ar putea fi un nou calmant non-opioid binevenit în cazul persoanelor care acuză dureri cronice ale spatelui dificil de tratat. Potrivit unui studiu, medicamentul ar oferi o opţiune pentru durerile cronice ale spatelui inferior, dar un efect secundar grav al acestuia rămâne însă un motiv de îngrijorare pentru cercetători.
Tanezumab funcţionează diferit de alte tratamente, deoarece blochează o proteină care provoacă durere, spun cercetătorii. „Se pare că suntem pe făgaşul dezvoltării de noi medicamente, care tratează durerea cronică prin reducerea sensibilităţii sistemului nervos, un mod cu totul nou de abordare a problematicii durerii cronice”, a declarat prof. univ. dr. John Markman, cercetătorul principal al studiului.
Este profesor de neurochirurgie şi neurologie la Şcoala de Medicină a Universităţii Rochester din New York şi crede că această cercetare este importantă, având în vedere că în ultimii 100 de ani nu au apărut medicamente care să acţioneze într-un nou mod împotriva durerii cronice. Acest studiu în faza 3 a fost finanţat de către producătorii de medicamente Pfizer şi Eli Lilly şi Co.
1200 de pacienţi au fost repartizaţi aleatoriu la una din cele două doze de tanezumab sau placebo. Alţi 600 de pacienţi au primit tramadolul opioid. Doza mai mare de tanezumab a redus durerile, au constatat cercetătorii. Tanezumab se face o injecţie aproximativ la fiecare două luni. Nu are niciunul dintre efectele secundare ale opioidelor sau AINS, are însă un efect secundar foarte grav care afectează până la mai mult de 2% dintre pacienţi. Medicamentul a fost legat de deteriorarea articulaţiilor care poate necesita înlocuirea articulaţiilor.
Studiul actual a fost realizat în opt ţări din America de Nord, Europa şi Asia şi a inclus pacienţi care nu obţinuseră ameliorarea durerii după ce au încercat cel puţin trei medicamente pentru durere diferite, inclusiv opioide. Pacienţii au fost supuşi unui tratament timp de un an. La patru luni, pacienţii care au luat 10 miligrame de tanezumab au raportat o ameliorare semnificativ mai mare a durerii decât cei care au utilizat placebo. De asemenea, după patru luni, mai mulţi pacienţi care au luat medicamentul experimental au raportat ameliorarea durerii decât cei care au luat tramadol.
Markman a spus că medicamentul „este foarte promiţător şi reprezintă cu adevărat un pas înainte”. Durerea inferioară a spatelui afectează 80% dintre americani şi, în cel mult 20% din cazuri, poate deveni cronică şi debilitantă şi perturbatoare, e de părere dr. Yili Huang, directorul Departamentului de management al durerii de la Spitalul Northwell Health Phelps din Sleepy Hollow.
„Orice tratament potenţial eficient este cu adevărat interesant. Tratarea unei noi ţinte de-a lungul căii durerii poate deschide uşa către tratamente potenţial mai sigure şi mai eficiente”, a spus Huang, care nu a fost implicat în studiu.
Multe medicamente pot avea efecte secundare periculoase pe termen lung care pot duce la boli cardiovasculare, dependenţă şi boli ale rinichilor şi ficatului. În prezent, calmante opioide sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina şi ibuprofenul, singurele medicamente pentru durerile cronice ale spatelui pot da dependenţă în cazul opioidelor sau pot provoca hemoragii gastrointestinale grave cum e cazul AINS.
,,Eficacitatea tanezumab în tratarea durerii la pacienţii la care au eşuat deja tratamentul cu aceste medicamente, inclusiv opioide, este foarte încurajatoare, dar nu trebuie să ignorăm şansele foarte mici de a provoca probleme potenţiale grave ale articulaţiilor. Ca în toate tratamentele şi aici trebuie să cântărim riscurile şi beneficiile înainte de a continua", a adăugat Huang.