Test RT-PCR pentru detectarea virusurilor gripale, implementat în premieră de DSP Alba

Test RT-PCR pentru detectarea virusurilor gripale, implementat în premieră de DSP Alba

Teste Real Time PCR pentru detectarea virusurilor gripale, implementate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.

Un nou tip de teste de laborator Real Time PCR (RT-PCR), pentru detectarea virusurilor gripale sezoniere vor fi implementate de DSP Alba, în premieră pentru judeţ, informează Agerpres.

Virusurile gripale care vor putea fi detectate prin noile teste RT-PCR sunt Influenza A, Influenza B şi RSV (virusul respirator sinciţial), mai precizează sursa citată.

Potrivit unui comunicat de presă, noile teste vor fi prelucrate în Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba şi „vor stabili un diagnostic clar şi diferenţiat, facilitând astfel un tratament medicamentos corect pentru pacient”.

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a declarat că acest sistem este implementat în contextul creşterii numărului de cazuri de boli respiratorii produse de virusuri care se manifestă în acest sezon, subliniind importanţa stabilirii unui tratament corect.

„Implementăm acest nou sistem de detectare a virusurilor gripale ca o necesitate, având în vedere explozia de cazuri de boli preponderent respiratorii produse de virusuri ce se manifestă din plin în acest sezon. Este extrem de important, în stabilirea unui tratament corect, să ştim dacă avem de-a face cu un virus gripal sau nu, dacă prescriem sau nu antibiotic”, a declarat directorul DSP Alba.

Până acum, în judeţ se realizau doar teste rapide pentru detectarea virusurilor gripale, ştiut fiind că acurateţea unui test rapid nu poate fi aceeaşi cu a unui test de laborator. Pentru confirmare, testele erau trimise spre prelucrare la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

„Vom scuti timp preţios în stabilirea unui diagnostic şi a unui tratament adecvat”, a precizat Alexandru Sinea, în comunicatul de presă.

Pacienţii se pot prezenta începând de marţi, 13 decembrie 2022, între orele 8,00 şi 12,00, direct la punctul de recoltare situat în parcarea Policlinicii de pe strada Muşeţelului nr. 2.

Recoltarea probelor se poate face de către medicii de familie sau în spitale, acesta fiind trimise ulterior la Laboratorul DSP Alba.

Întrucât nu sunt incluse în vreun program naţional de testare asemenea testelor Covid, testele RT-PCR gripale nu pot fi realizate gratuit pe bază de trimitere, se mai menţionează în comunicatul DSP Alba.

Astfel, costul unui test RT-PCR gripal va fi de 190 de lei.

viewscnt