Oamenii de ştiinţă raportează că au început studiile clinice de fază 2 cu un medicament cu administrare orală care a oprit deteriorarea organelor cauzată de lupus şi a prevenit moartea şoarecilor, în testele preclinice. Cercetătorii îşi vor prezenta rezultatele la reuniunea de toamnă a Societăţii Americane de Chimie (ACS), care are loc până pe 25 august, în Chicago, SUA.
Lupusul este o boală autoimună care atacă organele şi poate fi fatală. Nu există tratament, iar terapiile actuale urmăresc să limiteze daunele şi să amelioreze simptomele.
Unele terapii trebuie să fie injectate, altele au efecte secundare grave şi multe nu sunt foarte eficiente.
Oamenii de ştiinţă au anunţat luni că au început studiile clinice de fază 2 cu un medicament cu administrare orală bazat pe un compus care, a reuşit să prevină simptomele asemănătoare lupusului, la şoareci, să oprească semnele de afectare a organelor cauzate de boală şi să prevină moartea animalelor.
„Puţine terapii noi au reuşit, dar credem că medicamentul nostru ar putea fi un tratament eficient pentru lupus”, a declarat Alaric Dyckman.
Boala afectează 5 milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Lupus Foundation of America. Simptomele includ erupţii cutanate, oboseală extremă, durere, inflamaţie şi deteriorarea unor organe, precum rinichii şi inima, care poate duce la moarte.
Lupusul se dezvoltă atunci când sistemul imunitar atacă ţesuturile corpului. Cu ani în urmă, cercetătorii au început să suspecteze că acest proces implică receptorii de tip toll-like (TLR) 7 şi 8, proteine celulare care activează sistemul imunitar, atunci când detectează ARN viral sau identifică în mod eronat propriul ARN al unei persoane ca fiind o ameninţare pentru organism.
„Datele genetice şi evaluările tratamentelor injectabile au sugerat că TLR7 şi 8 ar putea fi ţinte medicamentoase pentru lupus. Ceea ce a lipsit a fost capacitatea de a bloca direct aceşti receptori, cu molecule mici care ar putea fi administrate pe cale orală”, a precizat Dyckman.
În 2010, o echipă de oameni de ştiinţă de la Bristol Myers Squibb (BMS) au început să dezvolte astfel de compuşi.
Noi opţiuni ar fi binevenite, întrucât mulţi pacienţi nu răspund pe deplin la medicamentele curente.
Cele două terapii aprobate, care au fost dezvoltate special pentru lupus, reduc activitatea componentelor specifice ale sistemului imunitar: anifrolumab de la AstraZeneca blochează un receptor pentru interferon, în timp ce belimumab de la GlaxoSmithKline reduce supravieţuirea celulelor albe din sânge, cunoscute sub numele de celule B.
Cercetătorii BMS s-au concentrat asupra unei alternative potrivite şi au examinat mai mulţi compuşi pentru a identifica molecule care ar putea bloca semnalizarea TLR7/8.
Echipa a modificat noul compus pentru a-i reduce interacţiunea cu alţi receptori, a-i îmbunătăţi potenţa şi a permite dozarea pentru administrarea pe cale orală.
Compusul rezultat, numit „afimetoran”, se leagă de TLR-urile ţintă, şi le inhibă funcţionarea pentru a obţine o activitate benefică.
Medicamentul interferează cu interferonul şi controlează daunele cauzate de celulele B hiperactive. De asemenea, inhibă producţia de citokine proinflamatorii multiple care provoacă multe leziuni tisulare în lupus.
„Cu afimetoran, nu numai că am putut preveni dezvoltarea simptomelor asemănătoare lupusului la şoareci înainte de apariţia bolii, dar am putut chiar inversa simptomele şi am putut preveni moartea animalelor, care se aflau la câteva zile sau săptămâni distanţă de a ceda bolii”, a precizat Dyckman.
„Nu am văzut această inversare cu alte mecanisme pe care le-am evaluat, aşa că am fost deosebit de încântaţi de această constatare”.
Cercetătorul crede că efectele combinate ale medicamentului afimetoran îi oferă potenţialul de a controla lupusul la fel de bine sau mai bine decât tratamentele existente şi face acest lucru prin livrare orală, fără să necesite injecţie sau perfuzie.
Echipa a descoperit, de asemenea, că medicamentul afimetoran s-a combinat bine cu tratamentele cu corticosteroizi, la şoareci. Asta înseamnă că pacienţii ar putea să folosească doze mai mici de steroizi, un pilon al tratamentului pentru lupus.
Dozele mai mici ar fi benefice deoarece steroizii au efecte secundare, cum ar fi creşterea în greutate, subţierea oaselor, hipertensiune arterială şi diabet, precum şi un risc crescut de infecţie.
Studiile clinice de faza 1 cu afimetoran, care au evaluat siguranţa la persoanele sănătoase şi comportamentul compusului în organism au fost finalizate.
Studiile au arătat că o doză orală mică, administrată o dată pe zi, ar putea bloca aproape complet semnalizarea prin TLR7/8.
În prezent, un studiu de fază 2 care testează eficacitatea la pacienţii cu lupus este în curs de desfăşurare.
Cercetătorii spun că, datorită modului său de acţiune, medicamentul poate funcţiona şi în alte afecţiuni autoimune, inclusiv în psoriazis sau artrită.
BMS testează alţi compuşi împotriva lupusului, cum ar fi deucravacitinib, un inhibitor oral selectiv al tirozin kinazei 2 (TYK2) care trece în studiile de fază 3.
Alte companii fac şi ele progrese. Merck evaluează un blocant oral TLR7/8, enpatoran, în studiile de fază 2.
În ciuda eforturilor intense de a dezvolta noi terapii în ultimele decenii, puţine au reuşit.
„Este important să fie mai multe şuturi la poartă. Mai ales că lupusul este o boală atât de eterogenă, încât este puţin probabil ca o singură abordare să ofere soluţii pentru toţi pacienţii”, a mai precizat cercetătorul.
