Un medicament autorizat pentru o formă de cancer ar putea opri recidivarea tumorilor cerebrale

Un medicament autorizat pentru o formă de cancer ar putea opri recidivarea tumorilor cerebrale

O echipă internaţională de cercetători a identificat un medicament deja autorizat pentru cancer mamar care ar putea inhiba creşterea celor mai agresive tumori cerebrale.

Medicamentul abemaciclib este autorizat pentru punere pe piaţă în Uniunea Europeană pentru tratamentul cancerului mamar incipient, avansat sau metastatic. 

Meningiomul este cel mai frecvent tip de tumoră primară, fără metastaze, din sistemul nervos central. În jur de 31.000 de persoane sunt diagnosticate în fiecare an numai în SUA.

Printre simptome se numără, dureri de cap, convulsii sau alte deficite neurologice (slăbiciune, pierderea vederii, vedere dublă sau modificări senzoriale).

Când un meningiom recidivează după o intervenţie chirurgicală şi radioterapie, pacienţii rămân fără opţiuni. Pentru aceste tumori recidivante agresive, care apar în 20% din cazuri şi pot duce la invaliditatea pacientului sau chiar la deces, nu există medicamente aprobate.

Recent, oamenii de ştiinţă de la Northwestern Medicine, într-o colaborare internaţională cu cercetători de la universităţile din California, San Francisco şi Hong Kong, au demonstrat eficacitatea medicamentului abemaciclib la pacienţi selectaţi în studii preclinice realizate în modele umane realizate la şoarece, folosind un organoid 3D de ţesut viu cu o tumoră cerebrală şi în culturi celulare.

Cercetătorii au descoperit că meningioamele pot fi împărţite în subgrupe moleculare cu rezultate clinice şi rate de recurenţă diferite.

Această nouă metodă de clasificare a tumorilor permite oamenilor de ştiinţă să anticipeze recidivele mai precis decât metoda actuală de clasificare a tumorilor. 

În mod curent, după o intervenţie chirurgicală, medicii examinează la microscop probele recoltate din tumoră şi o clasifică în funcţie de agresivitatea sa, în tumori de gradul I, II sau III.

Această clasificare se potriveşte doar în 70% din cazuri, asta însemnând că unele tumori se vor comporta într-un mod diferit faţă de modul anticipat.

În noul studiu, cercetătorii au reuşit să identifice cu o rată mare de precizie care meningioame vor răspunde la abemaciclib.

Oamenii de ştiinţă şi-au validat descoperirile într-o cohortă independentă, colaborând cu cercetători din Hong Kong.

„Studiul nostru identifică pacienţii pe care ar trebui să-i tratăm cu acest medicament, întrucât, cel mai probabil, tumora lor va răspunde la tratament. Avem acum posibilitatea de a le oferi pacienţilor opţiuni şi speranţă pentru o viaţă mai lungă, fără simptome“, a declarat liderul studiului, medicul Stephen Magill, profesor asistent de chirurgie neurologică la Northwestern University.

Lucrarea a fost publicată în Nature Genetics.

Medicamentul abemaciclib este un inhibitor al ciclului celular. Blocând ciclul de diviziune celulară medicamentul inhibă creşterea tumorii.

„În cele din urmă sperăm să adaptăm terapia medicală la schimbările genetice din meningiomul fiecărei persoane în parte“, a mai spus doctorul Magill.

Cercetătorii au studiat modificările moleculare ale tumorii pentru a înţelege ce anume îi determină creşterea şi pentru a proiecta terapii care să ţintească eventualele vulnerabilităţi ale acesteia.

„Putem să găsim o slăbiciune a tumorii, să-i punem un băţ între spiţe ca s-o oprim să crească“, a mai spus medicul.

În recentul studiu, efectuat pe 565 de meningioame, cercetătorii au realizat profilul de metilare al ADN-ului şi au folosit secvenţierea ARN, pentru a vedea ce gene sunt exprimate de tumoră şi nivelul de expresie al acestora, în căutarea unei semnături ADN.

„Am găsit trei grupuri separate de meningioame în funcţie de biologia lor. Pentru fiecare grup, am identificat un mecanism biologic diferit care promovează creşterea tumorilor, şi am observat că fiecare grup a avut un rezultat clinic diferit“, a explicat medicul.

Aceste grupuri nu se înscriu în sistemul existent de clasificare al tumorilor şi „pot prognoza mai precis comportamentul clinic al tumorii“, a mai spus doctorul Magill.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că tumorile agresive prezintă mai multe modificări moleculare într-o cale de diviziune celulară care permite celulelor să se dividă în continuare după operaţie provocând recidivele.

„Ne-am întrebat dacă prin inhibarea acestei căi am putea să oprim creşterea tumorilor. Am testat acest lucru pe mai multe modele şi am constatat că este posibil atât la pacienţi, cât şi pe modele de şoarece şi în culturile celulare“, a precizat dr. Magill.

Şoarecii cu meningioame trataţi cu abemaciclib au trăit mai mult şi tumorile nu au crescut la fel de rapid. Medicamentul, care nu este încă aprobat pentru acet tip de cancer, a fost utilizat experimental la mai mulţi pacienţi.

Tumorile acestora au scăzut în dimensiune şi simptomele s-au îmbunătăţit, sugerând că medicamentul ar trebui luat în considerare pentru studiile clinice, a precizat dr. Magill.

În continuare, cercetătorii îşi propun să valideze aceste constatări pe populaţii suplimentare pentru a determina dacă pot folosi caracteristicile moleculare pentru a anticipa care pacienţi cu meningiom ar trebui să fie trataţi cu radioterapie după intervenţia chirurgicală.

Oamenii de ştiinţă intenţionează să pună în practică aceste descoperiri pentru a face disponibilă metoda de profilare moleculară tuturor pacienţilor cu meningiom.

viewscnt