Un model de inteligenţă artificială poate prezice cu acurateţe ce pacienţi cu Covid-19 vor avea forme severe ale bolii

Un model de inteligenţă artificială poate prezice cu acurateţe ce pacienţi cu Covid-19 vor avea forme severe ale bolii

Un model de inteligenţă artificială (AI) dezvoltat de o echipă de cercetători americani şi chinezi poate prezice cu o rată înaltă de acurateţe ce pacienţi cu Covid-19 vor avea forme severe ale bolii.

Studiul, prezentat în 30 martie în publicaţia Computers, Materials & Continua, a fost realizat de cercetători de la NYU Grossman School of Medicine şi de la Courant Institute of Mathematical Sciences din cadrul Universităţii New York, în parteneriat cu cercetători de la Spitalul Central Wenzhou şi Spitalul Cangnan din Wenzhou, China.

“Chiar dacă este nevoie de cercetări suplimentare pentru a valida modelul nostru, el este promiţător ca instrument de a indica pacienţii cei mai vulnerabili la virus, ca suport pentru experienţa dobândită în clinică a medicilor în tratarea infecţiilor virale”, a declarat dr. Megan Coffee, asistent la departamentul de medicină din cadrul NYU Grossman School of Medicine, co-autor al studiului.

“Scopul nostru a fost să realizăm un instrument de suport al deciziei folosind mijloace AI – în principal analiză predictivă – pentru a indica evoluţia severităţii infecţiei cu coronavirus. Sperăm ca această metodă, atunci când va fi finalizată, va fi utilă medicilor pentru a evalua ce pacienţi cu formă moderată a bolii trebuie internaţi şi ce pacienţi cu aceeaşi stare pot fi trimişi acasă, pentru a economisi resursele spitalelor“, a completat dr. Anasse Bari, asistent la Institutul Courant, citată de sciencedaily.com.

În cadrul studiului au fost colectate date privind 53 de pacienţi testaţi pozitiv cu coronavirus îm ianuarie 2020 în două spitale din China.

Simptomele pacienţilor erau moderate la început, constând în tuse, febră şi dureri de stomac. Dintre pacienţii analizaţi, câţiva au dezvoltat ulterior forme severe ale bolii – cu pneumonie - în următoarea săptămână.

Cercetătorii au folosit metoda AI pentru a încerca să prognozeze ce pacienţi vor dezvolta sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA), care poate fi fatal multor pacienţi în vârstă.

Modelul AI dezvoltat ia decizii pe baza datelor introduse – adică cu cât sunt mai multe date, cu atât modelul devine mai eficient.

Pe parcursul studiului, cercetătorii au observat că unele caracterisitici considerate importante pentru Covid-19 – precum opacităţi de tip sticlă mată pe imaginea CT a plămânilor, febra şi un răspuns imun puternic – nu au fost utile pentru prezicerea dezvoltării severităţii bolii la pacienţii cu simptome moderate.

De asemenea, nici vârsta sau sexul pacienţilor nu au reprezentat elemente importante pentru prognoza de risc.

În schimb, modelul AI a identificat că schimăbări la nivelul a 3 elemente – nivelul enzimei alaninaminotransferază (ALT), prezenţa mialgiei şi nivelul hemoglobinei - sunt foarte importante pentru a prezice evoluţia Covid-19 către o formă severă.

Aceşti factori, împreună cu câţiva alţi factori de importanţă mai mică, sunt cei pe baza cărora se poate prezice riscul de a dezvolta SDRA de către pacienţii cu forme moderate de Covid-19.

Nivelul ALT – care creşte sensibil în cazul unor afecţiuni precum hepatită - a fost doar puţin mai mare la pacienţii cu Covid-19, dar are o importanţă mare în evaluarea riscului de evoluţie spre o formă severă a bolii.

De asemenea, dureri la nivelul muşchilor (mialgia) este un indicator important de risc în cazul Covid-19, fiind asociat în trecut cu o creştere a inflamaţiilor în organism.

Ultimul indicator important este nivelul hemoglobinei - o proteină ce permite celulelor din sânge transporte oxigen către ţesuturile organismului.  Un nivel ridicat a fost asociat cu un risc mai mare de evoluţie spre forme severe de Covid-19, potrivit studiului.

viewscnt