O nouă teorie asupra maladiei Alzheimer avansează ipoteza că boala ar putea fi determinată de alimentaţie, mai precis de fructoză.
Boala Alzheimer rămâne incurabilă, în ciuda eforturilor depuse de oamenii de ştiinţă şi a unor descoperiri recente.
Acum, cercetătorii prezintă o nouă ipoteză cu privire la o posibilă forţă motrice din spatele bolii: un tip de zahăr numit fructoză.
Cercetări anterioare au indicat faptul că fructoza din creier i-a ajutat pe strămoşii noştri să caute hrană. Dar noua lucrare sugerează că, în lumea noastră modernă, schimbările pe care le declanşează acest compus din clasa zaharidelor ar putea fi de fapt legate de Alzheimer.
Fructoza se găseşte în multe alimente, cum sunt fructele, legumele şi mierea.
Dar ea poate fi produsă şi de organism în mod natural, de exemplu, prin căi care sunt stimulate de consumul unei diete bogate în sare.
Aşadar, cum i-a ajutat fructoza pe strămoşii noştri? Zahărul inhibă anumite părţi ale metabolismului creierului: blocarea distragerilor, cum ar fi amintirile recente şi acordarea atenţiei la trecerea timpului.
Această „deconectare” a anumitor activităţi cerebrale ne ajută să ne concentrăm mai bine asupra supravieţuirii şi, de asemenea, ne îndeamnă la un comportament de explorare şi de asumare a riscurilor, toate acestea fiind importante pentru căutarea hranei.
În cel mai recent studiu, cercetătorii susţin este că acest „comutator de supravieţuire” este acum activat permanent, chiar dacă majoritatea dintre noi căutăm foarte puţin hrană în zilele noastre.
Acest lucru ne determină să consumăm mai multe alimente bogate în grăsimi, zahăr şi sare decât avem nevoie pentru a produce mai multă fructoză, iar asta ar putea duce la inflamarea creierului şi, în cele din urmă, la afecţiunile care cauzează boala Alzheimer, propun cercetătorii.
„Credem că, iniţial, reducerea metabolismului cerebral dependent de fructoză în aceste regiuni a fost reversibilă şi menită să fie benefică”, spune dr. Richard Johnson, nefrolog la Centrul medical al universităţii Anschutz, din Colorado, Statele Unite.
Potrivit acestei noi ipoteze avansate, reducerea cronică şi persistentă a metabolismului cerebral determinată de metabolismul recurent al fructozei duce la atrofie cerebrală progresivă şi la pierderea neuronilor cu toate caracteristicile bolii Alzheimer.
Cercetătorii au emis ipoteza că efectele fructozei şi ale unui subprodus al său, respectiv acidul uric intracelular, provoacă acumularea de proteine legate de boala Alzheimer.
Aceste efecte includ reducerea fluxului sanguin către cortexul cerebral, hipocampus şi talamus şi creşterea fluxului sanguin în jurul cortexului vizual (legat de semnalele de recompensă alimentară).
Unul dintre modurile în care s-ar putea întâmpla acest lucru este prin eşecul celulelor cerebrale numite astrocite, care poate duce la acumularea de plăci amiloide legate de Alzheimer.
Acest ultim studiu nu include noi cercetări de laborator, dar analizează cu atenţie elemente din studiile anterioare, inclusiv cele care leagă fructoza de supravieţuire şi de Alzheimer.
Cercetătorii indică, de asemenea, asocierile dintre diverşi factori de risc pentru Alzheimer (cum ar fi consumul de alcool) şi producţia de fructoză, precum şi analizarea studiilor pe animale.
„Un studiu a constatat că, hrănind şobolanii de laborator pe bază de fructoză suficient de mult timp, aceştia dezvoltă proteine tau şi beta amiloide în creier, aceleaşi proteine observate în boala Alzheimer”, explică dr. Johnson. „Putem găsi niveluri ridicate de fructoză şi în creierul persoanelor cu Alzheimer”, spune medicul.
Echipa îşi propune efectuarea mai multor teste pentru a stabili care este rolul fructozei şi al metabolismului acidului uric în creier şi cum ar putea duce la afecţiunile care sunt asociate cu boala Alzheimer.
„Noi susţinem că boala Alzheimer este determinată de alimentaţie", spune dr. Johnson, şi „sugerăm că ar trebui efectuate atât studii asupra regimului alimentar, cât şi farmacologice pentru a reduce expunerea la fructoză sau pentru a bloca metabolismul fructozei cu scopul de a determina dacă există un potenţial beneficiu în prevenirea, gestionarea sau tratamentul acestei boli”.
Cercetarea a fost publicată în American Journal of Clinical Nutrition.
