Un tip agresiv de cancer cerebral la copii ar putea fi prevenit

Un tip agresiv de cancer cerebral la copii ar putea fi prevenit

O colaborare internaţională a identificat originea unui tip agresiv de tumori cerebrale, meduloblastoamele. Oamenii de ştiinţă au descoperit acum că acest tumori apar mult mai devreme în sarcină decât se credea anterior şi că ar putea fi chiar prevenite.

Un tip agresiv de tumoră cerebrală care apare la copii, meduloblastomul, există într-o formă pre-malignă la naştere, după ce s-a dezvoltat iniţial în primul sau al doilea trimestru de sarcină, indică un studiu internaţional, publicat miercuri, în Nature

Meduloblastoamele apar, de obicei, în copilărie, în jurul vârstei de şapte ani, iar această descoperire reprezintă primul indiciu că medicii ar putea beneficia de o fereastră de câţiva ani pentru a preveni apariţia acestor tumori.

Tumorile cerebrale la copii au cea mai mare rată de deces şi reprezintă 20% din toate cazurile noi de cancer la copii. Tratamentul pentru meduloblastom constă în prezent în intervenţii chirurgicale agresive, doze mari de chimioterapie şi radioterapie la nivelul întregului creier şi măduvei spinării.

Până la 40% dintre pacienţi cedează în continuare bolii, în timp ce supravieţuitorii trebuie să facă faţă toxicităţilor pe termen lung asociate chimioterapiei şi radiaţiilor.

Meduloblastomul este compus din mai multe subgrupuri, iar studiul s-a concentrat pe subgrupul cel mai comun şi cel mai puţin înţeles, numit Grupul 4.

Scopul echipei de studiu a fost să identifice cum şi unde apar tumorile din Grupul 4 în timpul dezvoltării embrionare, în speranţa de a accelera descoperirea unor tratamente mai eficiente.

Cercetătorii au colectat mostre de meduloblastom de la spitalele de copii din întreaga lume şi au folosit mai multe tehnologii de secvenţiere pentru a identifica cu succes variaţiile genetice care pot cauza meduloblastoamele din grupa 4.

Ei au descoperit ca aceste variaţii genetice au stagnat diferenţierea normală a celulelor într-un anumit tip de celule prezente doar în timpul dezvoltării fetale timpurii a cerebelului uman.

Această „stagnare” a diferenţierii celulare are ca rezultat o formă pre-malignă a tumorii, care se află apoi în creier după naştere.

Descoperirea ar putea fi generalizată şi la celelalte forme de meduloblastom, spun cercetătorii.

Cercetătorii au observat că tipul de celulă pe care l-au identificat este foarte comun şi se găseşte într-o regiune a cerebelului în curs de dezvoltare, care este mai complexă din punct de vedere structural la oameni, în comparaţie cu alte mamifere.

Ei spun că acest lucru ar putea însemna că meduloblastomul poate fi o consecinţă directă a complexităţii evoluaţiei cerebelului uman.

În mod crucial, descoperirile echipei arată că meduloblastoamele apar mult mai devreme în sarcină decât se credea anterior şi că ar putea fi chiar prevenite.

Astfel, clinicienii pot avea o fereastră de oportunitate între naştere şi apariţia simptomelor pentru a detecta meduloblastoamele înainte de a se dezvolta şi, eventual, pentru a preveni transformarea acestora în tumori cerebrale mortale.

Se crede că acest studiu este primul care identifică meduloblastomul ca având potenţialul de a fi prevenit.

„Acum că putem identifica de unde provin aceste tumori, putem dezvolta modele mai bune ale bolii care vor fi apoi folosite pentru testarea extensivă a medicamentelor.

Acest lucru poate permite chiar şi detectarea mai devreme, aşa că această cercetare este foarte incitantă şi deschide o mulţime de noi oportunităţi", a declarat dr. Tamra Werbowetski-Ogilvie, profesor de biochimie şi genetică medicală la Max Rady College of Medicine, Universitatea din Manitoba şi cercetător la Institutul de Cercetare a Spitalului de Copii din Manitoba (CHRIM).

„Am vrut să vedem cum am putea accelera dezvoltarea unor terapii mai eficiente, dar ceea ce am descoperit ar putea fi ceva chiar mai bun decât ne-am imaginat. Prevenirea cancerului înainte să apară, în loc să-l tratăm după ce se întâmplă, este cel mai bun rezultat posibil. pentru copii”, a declarat la rândul său dr. Michael Taylor, neurochirurg pediatru şi om de ştiinţă în cadrul programului de dezvoltare & biologia celulelor stem, de la SickKids şi profesor de chirurgie la Universitatea din Toronto.

„Această lucrare face progrese mari pentru copiii cu meduloblastom şi a putut fi posibilă doar printr-o colaborare internaţională remarcabilă care a implicat 46 de spitale diferite din 17 ţări”, a mai precizat medicul.

Patru grupuri de cercetare s-au asociat pentru a studia tumora cerebrală extrem de agresivă, inclusiv grupuri de la Colegiul de Medicină Max Rady de la Universitatea din Manitoba şi Spitalul SickKids, din Toronto, Canada, Centrul Naţional al Cancerului din Tokyo, Japonia, şi Institutul de Cercetare Pediatric din Seattle Statele Unite.

viewscnt