Biopsia lichidă poate indica pacienţii cu cancer de colon în stadiul II care nu au nevoie de chimioterapie pentru a preveni recidiva după operaţie, indică rezultatele unui studiu prezentat la reuniunea anuală a Societăţii Americane de Oncologie Clinică - ASCO, care are loc în perioada 3-7 iunie la Chicago.
Chimioterapia este un tratament folosit pentru anihilarea celulelor canceroase, dar poate să afecteze şi celulele sănătoase din corp, ceea ce poate duce la efecte secundare severe pentru pacienţi.
Un nou studiu oferă acum clinicienilor o metodă, care i-a ajutat deja pe unii pacienţi cu cancer de colon în stadiul II să evite chimioterapia, fără modificarea rezultatelor lor clinice.
Foarte puţini pacienţi cu aceste tipuri de cancer, care au trecut de peretele colonului, dar nu au ajuns la ganglionii limfatici, vor beneficia, de fapt, de chimioterapie adjuvantă sau post-chirurgicală. Dar „fiecare pacient se luptă cu întrebarea dacă să o sară“, în special cei consideraţi cu risc scăzut sau intermediar de recidivă, în baza observaţiilor şi analizei chirurgilor asupra tumorii excizate, a declarat dr. Jeanne Tie de la Centrul de Cancer Peter MacCallum din Melbourne, Australia, care a condus studiul.
Cei mai vulnerabili la recurenţă sunt pacienţii cu celule canceroase rămase după operaţie, şi care sunt greu de identificat. Aceste celule varsă material genetic în sânge care poate fi preluat prin biopsii lichide.
Tehnica folosită în acest nou studiu foloseşte ADN tumoral circulant (ADNtc), respectiv secvenţe mici de ADN fragmentat de la tumori, şi care circulă în fluxul de sânge. Foarte important, nu este vorba de celule tumorale ci doar de mici fragmante de ADN din celulele tumorale, precizează specialiştii.
Studiul nu a fost primul care a investigat ADN-ul circulant, iar cercetătorii ştiu că prezenţa acestuia în sânge după o intervenţie chirurgicală anticipează riscul de reapariţie a cancerului.
Noul studiu a extins însă aceste cunoştinţe. Este primul studiu clinic care analizează cancerul de colon în stadiul II, şi care arată că identificarea fragmentelor de ADNtc după o intervenţie chirurgicală poate aduce beneficii semnificative pacienţilor.
„Cancerul de colon în stadiul II reprezintă o provocare unică. Pacienţii cu cancer de colon în stadiul I nu primesc chimioterapie pentru că prognosticul lor pentru supravieţuire este de peste 90%. Riscul de disconfort şi toxicitate din terapie depăşeşte beneficiile pe care le poate oferi. Pe de altă parte, fiecare pacient cu cancer de colon în stadiul III primeşte în prezent chimioterapie, deoarece riscul de recidivă este ridicat“, explică gastroenterologul Anne Marie Lennon, de la Johns Hopkins.
În stadiul II, cancerul s-a răspândit prin straturile musculare ale peretelui colonului, dar nu a ajuns şi la alte organe. În acest caz, pacientul va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru a elimina tumora, iar clinicianul va trebui să aleagă dacă pacientul va face chimioterapie după operaţie.
75% dintre persoanele cu cancer de colon în stadiul II nu necesită chimioterapie după operaţie, dar aproximativ 25% au nevoie de acest tratament. Clinicienii ştiu că este extrem de important de determinat care pacienţi vor beneficia cel mai mult de chimio, şi că orice eroare poate fi fatală.
În prezent, există o serie de caracteristici pe care le-ar putea avea o tumoră, şi care ar putea determina medicul să prescrie chimioterapie, de exemplu, dacă tumora arată anormal sub microscop sau dacă s-a răspândit şi la alt ţesut.
Noul studiu a arătat că această metodă nu este imbatabilă, şi mulţi pacienţi cu cancer ar putea ajunge să facă chimioterapie chiar şi atunci când nu au nevoie.
Între 2015 şi 2019, în cadrul studiului au fost recrutaţi 455 de pacienţi cu cancer de colon în stadiul II. Dintre aceştia, 302 au fost repartizaţi în grupul pentru abordarea ghidată ADNtc, în timp ce restul au primit îngrijire standard. Pacienţii au fost verificaţi după aproximativ 37 de luni, studiul beneficiind de date pe o perioadă de peste trei ani.
Atât tratamentul standard, cât şi tratamentul ghidat au avut rate similare de supravieţuire şi nici o reapariţie a cancerului (92,4 vs 93,5%) în perioada de studiu. Marea diferenţă a fost cantitatea de chimioterapie care a fost administrată. În grupul standard de tratament, 27,9% dintre pacienţi au primit chimio, în timp ce în grupul de tratament ghidat ADNtc doar 15,3% au trebuit să facă chimio.
Asta înseamnă un număr aproape dublu de pacienţi care au suferit chimioterapie, fără creşterea supravieţuirii sau scăderea recurenţei.
„Abordarea ghidată ADNtc pentru cancerul de colon în stadiul II a redus utilizarea chimioterapiei adjuvante fără a compromite supravieţuirea fără recurenţă. Rata scăzută de recurenţă la pacienţii ADNtc pozitivi, care au primit chimioterapie sugerează un beneficiu de supravieţuire din terapia adjuvantă“, au scris cercetătorii în noua lucrare, care va fi publicată în New England Journal of Medicine.
Cercetătorii speră că ADNtc ar putea fi un indicator util pentru modul de tratare al altor tipuri de cancer, inclusiv pentru alte stadii ale cancerului de colon. Echipa lucrează deja la cancerul de colon în stadiul III şi cancerul pancreatic în stadiu incipient, pentru a vedea dacă ADNtc arată şi aici beneficii.
„Avem o oportunitate de a schimba practica clinică. Folosind ADNtc pentru a ghida tratamentul, un pacient cu cancer de colon în stadiul II, negativ pentru ADNtc, are o şansă mai mică de recurenţă a cancerului decât pacientul cu cancer de colon în stadiul I, în practica obişnuită“, a declarat inginerul biomedical Joshua Cohen, unul dintre cercetătorii de la facultatea de medicină Johns Hopkins.