Autorităţile din China au decis să izoleze două mari oraşe, Wuhan şi Huanggang, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului în perioada anului nou chinezesc.
Astfel, începând de joi, ora locală 10.00, toate zborurile operate pe aeroportul din Wuhan au fost întrerupte, iar trenurile şi transportul în comun au fost oprite.
Joi dimineaţă, autorităţile au cerut populaţiei din Wuhan, un mare nod de transport şi cu o populaţie de11 milioane de locuitori, să nu părăsească oraşul decât în situaţii speciale, potrivit Reuters.
UPDATE: Ulterior, autorităţile chineze au luat aceeaşi măsură şi în cazul oraşului Huanggang, situat în aceeaşi regiune şi cu o populaţie de circa 6 milioane de locuitori.
Decizia a fost luată în condiţiile în care autorităţile se tem că situaţia s-ar putea agrava la finalul acestei săptămâni, deoarece sute de milioane de chinezi urmează să călătorească în ţară şi în străinătate, pentru a sărbători noul an chinezesc.
Până acum, 17 persoane au decedat din cauza infecţiei provocate de virusul Wuhan, iar aproape 600 de cazuri de infectate au fost confirmate.
Virusul a fost denumit provizoriu 2019-nCoV de către OMS, în timp ce presa internaţională foloseşte tot mai des numele de "virusul Wuhan".
O echipă de experţi chinezi consideră că virusul ar fi putut fi transmis oamenilor de la şerpii vânduţi în piaţa de animale din Wuhan, însă deocamdată autorităţile nu au prezentat informaţii certe despre originea coronavirusului.
NICIO DECIZIE A OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii va continua joi reuniunea de urgenţă începută miercuri, în care ar trebui să decidă dacă declară noua epidemie o urgenţă mondială în materie de sănătate.
Dacă va loa această decizie, ar fi a şasea oară în ultimul deceniu când este declarată o urgenţă mondială în domeniul sănătăţii.
Miercuri a avut loc o şedinţă a unei comisii de experţi din cadrul OMS la Geneva, însă o decizie ar putea fi luată joi.
Şeful programului de situaţii de urgenţă din cadrul OMS, Mike Ryan, consideră că prioritatea este acum să fie descoperită modalitatea prin care virusul trece de la om la om.
“Suntem de acord cu autorităţile din China, care au procedat clar şi transparent, că sunt indicii ale transmiterii de la om la om. Prima ţintă este să limităm această transmitere de la om la om”, a afirmat Mike Ryan, citat de Reuters.
CUM A IZBUCNIT EPIDEMIA
Virusul a fost detectat pentru prima dată în oraşul Wuhan, provincia Hubei, în 12 decembrie 2019. De altfel, presa internaţională începe tot mai mult să folosească denumirea “coronavirusul Wuhan”.
Ulterior, un grup de cercetători chinezi a descoperit că epidemia misterioasă de pneumonie a fost provocată de un virus din aceeaşi familie cu SARS (sindromul respirator acut sever).
Coronavirusurile reprezintă o familie extinsă de virusuri care provoacă mai multe boli, de la răceala comună până la SARS, potrivit OMS.
SARS a infectat peste 8.000 de persoane şi a provocat 774 de decese în timpul pandemiei care s-a extins începând din Asia şi a afectat 37 de state în 2002 şi 2003.
Un alt coronavirus a provocat epidemia MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu), izbucnită în 2012 în Arabia Saudită. Până acum, MERS a generat 851 de decese pe plan mondial, potrivit OMS.