UPDATE: Doi din cei 3 pacienţi din Timişoara, consideraţi vindecaţi

UPDATE: Doi din cei 3 pacienţi din Timişoara, consideraţi vindecaţi

Numărul persoanelor considerate vindecate de infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, a ajuns la 3 în România, dintr-un număr total de 6 cazuri confirmate, după ce joi s-au înregistrat rezultate negative la testele realizate la 2 din cei 3 pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

UPDATE: Ulterior, Grupul de Comunicare Strategică a precizat că cei doi pacienţi din Timişoara cu două teste negative la coronavirus sunt consideraţi vindecaţi.

"Ceilalţi doi pacienţi, femeia în vârstă de 38 de ani şi bărbatul în vârstă de 48 de ani, internaţi într-un spital din Timişoara, au fost declaraţi vindecaţi după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ. Cele două persoane declarate vindecate la Timişoara vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor", a anunţat GCS.

Astfel, rezultatele testelor au fost negative pentru a doua oară.

"Femeia de 38 de ani - rezultatul este negativ, fiind al doilea test realizat cu rezultat negativ. Bărbatul de 47 ani - rezultatul este negativ, după ce în a 12-a zi rezultatul testului a fost pozitiv. Tânărul de 16 ani - rezultatul este pozitiv, după ce anterior testul a fost, de asemenea, pozitiv", a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Bărbatul de 47 de ani este la al doilea test negativ. Totuşi, atât femeia de 38 de ani, cât şi bărbatul de 47 de ani rămân deocamdată internaţi, potrivit GCS.

România are în prezent 6 cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, toate legate de focarul din Italia.

Primul caz de infecţie cu coronavirus din România a fost confimat în 26 februarie, fiind un bărbat din judeţul Gorj, care a intrat în contact cu un cetăţean italian care a fost în România săptămâna trecută şi apoi a fost confirmat cu coronavirus în Italia. Între timp, bărbatul din Gorj a fost testat negativ de trei ori, fiind considerat vindecat şi externat.

Ulterior, încă două cazuri de infecţie cu coronavirus în România au fost confirmate vineri, ambele fiind legate de călătorii în Italia.

Marţi, al patrulea caz de coronavirus a fost confirmat în România la Timişoara, fiind vorba de un bărbat de 47 de ani care a intrat în contact cu femeia deja infectată şi internată la Spitalul de Boli Infecţioase din oraşul din vestul ţării.

Miercuri, încă 2 cazuri de infecţie cu coronavirus au fost confirmate la Timişoara şi Suceava, fiind vorba de un adolescent în vârstă de 16 ani şi de un bărbat de 71 de ani.

viewscnt