România a ajuns la 47 cazuri de infecţie cu noul coronavirus, încă 18 persoane fiind testate pozitiv miercuri - un număr-record pentru o singură zi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
"Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 30 - lea caz la nivel naţional.
Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota", a anun'at GCS.
Pacienta este medic gastroenterolog la Spitalul „Dimitrie Gerota” din Bucureşti, ea fiind primul cadru medical din România care s-a infectat cu coronavirus.
UPDATE 1: Numărul persoanelor infectate din România a ajuns la 31, după un nou caz confirmat la Iaşi. Este vorba de un bărbat de 42 de ani, care a venit din Veneţia în 2 martie.
UPDATE 2: Al 32-lea caz confirmat este un bărbat de 38 de ani din Iaşi, aflat în autoizolare din 9 martie. El a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv în Varşovia.
UPDATE 3: Încă 3 persoane au fost testate pozitiv în România: 2 bărbaţi din Bucureşti (unul de 55 de ani, contact al pacientului de la Gerota, şi unul de 31 de ani aflat în autoizolare) şi o femeie de 35 de ani din Covasna.
UPDATE 4: Al 36-lea pacient cu coronavirus confirmat în România este un bărbat de 56 ani din Bucureşti care a călătorit în Israel. Bărbatul a prezentat simptome marţi noaptea, starea sa de sănătate s-a agravat, fiind internat în ATI la Spitalul "Victor Babeş".
UPDATE 5: Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Bucureşti este a 37-a persoană confirmată cu noul coronavirus. Bărbatul a călătorit la Stuttgart în perioada 26 februarie -2 martie şi prezintă simptome din data de 6 martie, fiind internat la Spitalul "Victor Babeş".
UPDATE 6: O femeie de 54 de ani, contact direct al pacientului care a fost internat la Spitalul "Dimitrie Gerota", este al 38-lea caz confirmat cu Covid-19 din ţară.
UPDATE 7: Un bărbat de 52 de ani din Constanţa este al 39-lea caz, care declară că nu a avut contact cu o persoană infectată şi nici nu a călătorit în această perioadă. cazul este primul din România suspect de transmitere prin comunitate.
UPDATE 8: Încă 5 cazuri confiramte pozitiv: este vorba de cinci bărbaţi de 22, 30, 34, 36 şi 57 de ani veniţi prin vama din Italia în data de 9 martie 2020, care au fost carantinaţi în Arad imediat de la sosire. Aceştia au intrat în contact cu un bărbat din Arad confirmat marţi cu coronavirus, care acum se află în carantină.
UPDATE 9: Un tânăr de 20 de ani din Iaşi, care a venit din Italia marţi şi a intrat în carantină la Satu Mare, a fost confiramt cu coronavirus.
UPDATE 10: Al 47-lea caz este un bărbat de 48 de ani din Bucureşti, care este asimptomatic.
Anunţurile vin după ce marţi s-a înregistrat cel mai mare număr zilnic de cazuri noi raportate în România, fiind confirmate 12 cazuri.
Dintre aceste 35 cazuri, 7 persoane sunt considerate vindecate de infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19.