Oamenii ar putea fi nevoiţi să se vaccineze în fiecare an împotriva Covid-19, aşa cum se întâmplă în cazul gripei, estimează unul dintre oamenii de ştiinţă care lucrează în prezent la un vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2.
,,Este greu în cazul coronavirusului să se creeze răspunsuri imunitare de lungă durată. Bănuiesc că este posibil să avem nevoie de vaccinări relativ regulate împotriva coronavirusurilor. Rămâne de văzut, dar acesta este pariul meu în acest moment", a declarat John Bell, profesor de medicină în cadrul Universităţii Oxford.
Bell face parte din echipa de la Oxford care a început testarea unui vaccin într-un studiu clinic şi care ar putea fi disponibil pentru distribuţie în septembrie 2020. Potrivit siteului WebMD.com oamenii de ştiinţă au programat să aibă teste pentru 6.000 de persoane până la sfârşitul lunii mai. Echipa de cercetare va monitoriza eficacitatea vaccinului la om şi dacă nu va avea suficiente cazuri Covid-19 în Marea Britanie pentru a le testa, va muta studiile clinice în alte ţări.
„Suntem destul de siguri că vom primi un semnal până în iunie dacă funcţionează sau nu”, a mai spus cercetătorul.
În momentul de faţă, în lume peste 70 de vaccinuri pentru SARS-CoV-2 sunt în curs de dezvoltare, dintre acestea 7 au intrat în studii clinice.
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a declarat recent referindu-se la toamna acestui an că vom avea două virusuri: noul coronavirus şi virusul gripal.
,,Ambele tipuri de virus se transmit exact pe aceeaşi cale, produc infecţii pulmonare, iar măsurile de prevenţie generală sunt simetrice. Practic, igiena tusei, spălatul pe mâini, utilizarea unei măşti previn atât gripa, cât şi infecţia cu noul coronavirus. În plus, la gripă, avem un vaccin care poate să prevină boala la o proporţie mare dintre cei vaccinaţi şi care este recomandat să fie administrat, pentru că o infecţie simultană atât cu noul coronavirus, cât şi cu unul dintre virusurile gripale reprezintă o provocare, mai ales pentru o persoană vârstnică sau care are boli cronice, şi atunci vaccinarea antigripală este cu atât mai mult recomandată, pentru că practic elimină una dintre cele două ameninţări", a precizat prof. dr. Alexandru Rafila.
În opinia specialistului român, când va apărea un vaccin împotriva Covid-19 ar putea fi necesară vaccinarea la doi ani sau poate chiar anual.