Angajații din Sănătate vor trebui să prezinte un certificat de integritate care să arate că nu sunt în Registrul infractorilor sexuali

Angajații din Sănătate vor trebui să prezinte un certificat de integritate care să arate că nu sunt în Registrul infractorilor sexuali
iunie 20 15:29 2019 2 minut(e)

Angajații din sănătate vor trebui să prezinte un certificat de integritate care să arate că nu sunt în Registrul infractorilor sexuali, prevede legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Toate unitățile din sistemul de sănătate, de stat sau private sunt obligate, să solicite angajaților și celor cu care colaborează un certificat de integritate care să arate sau nu dacă respectivele persoane sunt în registrul persoanelor care au comis infracțiuni sexuale se arată în prevereile noului act legislativ.

Aceleași prevederi se aplică și carelor din Învățământ și celor ce lucrează în seviciile de protecție socială.

”Instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate”, stabilește textul legii.

Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării și poate fi obținut de persoanele fizice în aceleaşi condiţii stabilite pentru obținerea certificatuli de cazier judiciar.

Potrivit legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, persoanele înscrise în registru au obligaţia să comunice poliţiei, odată la cel mult trei luni, informații precum profesia, mijloacele de existenţă, cu ce persoane minore, în vârstă, cu dizabilităţi sau vulnerabile locuiesc sau intră în contact frecvent sau ce școli sau spitale de copii frecventează.

De asemenea, dacă își schimbă locuința sau pleacă într-o călătorie trebuie să anunțe Poliția în cel mult 3, respectiv 15 zile. La rândul său, Poliția trebuie să facă verificări la domiciliul persoanelor înscrise în registru, nu mai târziu de trei luni.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.