Corpul de Control al Ministerului Sănătății va face verificări la Spitalul Universitar, după protestul unor angajați

Corpul de Control al Ministerului Sănătății va face verificări la Spitalul Universitar, după protestul unor angajați
august 06 14:21 2018 Timp citire articol: 1 minut(e)

Conducerea Spitalului Universitar a anunțat luni că a cerut Ministerului Sănătății o analiză din partea Corpului de Control, după ce mai mulți angajați au protestat luni, acuzând lipsa de resurse. Ministerul a confirmat că va declanșa verificări, potrivit Mediafax.

Conducerea spitalului susține că activitatea medicală în cadrul spitalului se desfășoară în condiții normale, iar pacienții internați nu au avut și nu vor avea de suferit.

“Nu există lipsă de medicamente, materiale sanitare, dezifectanți, dovada fiind și solicitările de transfer venite dinspre alte unități sanitare, inclusiv clinici private. (…) Conducerea Spitalului a solicitat Ministerului Sănătății o analiză a acestei situații din partea Corpului de Control”, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar.

Ministerul Sănătății a confirmat că va declanșa verificări.

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din personalul mediu şi auxiliar, au protestat luni, nemulţumiţi de faptul că ar avea sporuri mai mici dacă ar opta pentru vouchere de vacanţă. Ei au reclamat și lipsa dotării cu materiale a spitalului.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu