Oncologia intervențională ar trebui inclusă în programul național și decontată de stat

Oncologia intervențională ar trebui inclusă în programul național și decontată de stat
februarie 19 17:57 2020 Timp citire articol: 3 minut(e)

Oncologia intervențională este utilizată în tratamentul cancerului de câțiva ani în Europa, în special în cancerul de ficat, care reprezintă a doua cauză de deces în oncologie. România, Franța, Italia sunt considerate țări endemice în Europa la capitolul cancer hepatic și luptă din răsputeri să scadă ratele de deces. Introducerea oncologiei intervenționale în programul național de oncologie și decontarea ei ar fi o soluție pentru a rezolva această problemă de sănătate publică în România, sunt de părere medicii turci, care o folosesc ca tratament de primă linie în multe tumori hepatice.

Prima linie de terapie pentru cancerele hepatice primare și metastazele colorectale la ficat o reprezintă rezecția chirurgicală a metastazelor. Din cauza numărului, dimensiunii și localizării leziunilor, precum și a stării pacientului, doar 20% dintre pacienți sunt eligibili pentru operație.

,,Oncologia intervențională ete relativ nouă, de doar 10 ani în Europa, dar rezultate ei arată că poate duce la creșterea duratei de viață, îmbunătățirea calității vieții și ar putea fi curativă în cazurile diagnosticate în timp util. Noi încercăm acum să determinăm standarde noi, fiindcă ea este fundația tratamentului pentru cancerul hepatic”, a declarat dr. Murat Dökdök, radiolog intervențional în cadrul Centrului Medical Anadolu.

Metodele oncologiei intervenționale presupun un risc mai mic asupra pacienților și mai puțin timp de recuperare în comparație cu operația deschisă.

Nu există centre radioembolizare în Europa de Est

Fiind un domeniu de avangardă, oncologia intervențională este destul de costisitoare, necesitând dotări de ultimă oră și specialiști supraspecializați. În lume, la ora actuală există 8111 oncologi intervenționali, din care 200 în Turcia. Aceștia provin din rândul radiologilor sau a radiologilor intervenționiști, supraspecializați în oncologie intervențională. În SUA s-a introdus direct specialitatea de oncologie intervențională, care durează 4 ani, în timp ce în Europa este o supraspecializare, care se face și care este certificată de CIRCE.

Doar acesți specialiști sunt abilitați să distrugă tumorile hepatice prin tehnici minim invazive, cum ar fi ablația sau embolizarea. Chimioembolizarea este relativ frecventă, dar mai populară și mai des utilizată de către medici comparativ cu radioembolizarea, o procedură nouă care nu este disponibilă în majoritatea țărilor est-europene.

,,Nu există centre în Europa de Est de radioembolizare. Cu toate acestea, pentru a crește fiabilitatea și reproductibilitatea acestor tratamente cu o precizie ridicată, tehnicile inovative trebuie să fie implementate în practica noastră de rutină”, e de părere dr. Murat Dökdök.

O cură de radioembolizare, în jur de 25.000 de euro

În privința costurilor, o cură de radioembolizare la Centrul Medical Anadolu costă în jur de 25.000 de euro. O parte din acest tratament este decontat de către statul turc pentru cetățenii săi, restul costurilor le acoperă pacienții din buzunar.

Întrebat ce părere are despre introducerea oncologiei intervenționale într-un program național de oncologie în România, dr. Murat Dökdök  a precizat că ,,oncologia intervențională ar trebui să fie inclusă în programul național și decontată de asigurările de sănătate”, iar dr. Inge Aivas, Manager Medical la Centrul Anadolu a completat că ar fi necesară și o analiză cost eficiență, având în vedere că în proporție de 70-80% din cazurile tratate prin intermediul oncologiei intervenționale răspund excelent tumoral.

 

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu