Peste doi candidaţi pe un loc la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București

Peste doi candidaţi pe un loc la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București
iulie 18 19:23 2018 1 minut(e)

Aproape 3.000 de candidaţi s-au înscris pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, care va avea loc pe 25 iulie, a anunţat miercuri instituţia de învăţământ, care a scos la concurs 1. 400 de locuri, potrivit Mediafax.

“S-au înscris 2.976 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naționali sau internaționali. Aceştia, cu excepția celor 26 de olimpici care sunt declarați deja admiși, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei”, se arată într-un comunicat de presă trimis de universitate.

Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la Facultatea de Medicină.

“Pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu), 290 de candidaţi/110 de locuri, in timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializari FMAM (3 ani de studiu) s-au inscris 179 de concurenți”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru candidații care vor avea admitere mai mici sunt puse la dispoziţie 302 de locuri cu taxă.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Anul trecut, la examenul de admitere în universitatea „Carol Davila” au concurat 2.996 de candidati pentru ocuparea celor 1.000 de locuri la buget.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.