Primele operaţii pe inimă realizate gratuit la Spitalul Judeţean Arad, după preluarea unei clinici private

Primele operaţii pe inimă realizate gratuit la Spitalul Judeţean Arad, după preluarea unei clinici private
august 14 08:35 2019 2 minut(e)

Medicii arădeni au efectuat primele intervenţii chirurgicale pe cord gratuite în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), după ce unitatea medicală a preluat compartimentul de cardiologie intervenţională ce funcţiona în clădire în sistem privat.

Acest compartiment funcţiona în regim privat la parterul spitalului, fiind preluat cu tot cu personalul medical, astfel încât intervenţiile chirurgicale pe cord să nu mai fie făcute doar în sistem privat în judeţ. La finalul anului 2018, firma care a deţinut compartimentul respectiv a decis să renunţe anticipat la contractul de închiriere a spaţiului de 311 metri pătraţi, iar aparatura a fost donată spitalului.

Începând de marţi, în spital se realizează gratuit intervenţii cardiologice pe arterele coronariene, respectiv angioplastii sau montare de stent. În cursul zilei au fost realizate primele cinci intervenţii de acest fel de către echipa medicală coordonată de doctorul Cristian Dina.

Conform conducerii Consiliului Judeţean, până acum aceste intervenţii se realizau doar în regim privat şi costau în jur de 13.000 de lei. După cumpărarea clinicii Cardiolife de către SCJU Arad, Consiliul Judeţean a alocat fonduri pentru achiziţionarea materialelor şi dispozitivelor necesare realizării operaţiilor.

Este vorba în special de consumabile pentru angiografii, dar şi de alte materiale şi dispozitive destinate utilizării pentru următorii doi ani în compartimentele nou înfiinţate, în valoare de 16.629.498 lei.

“Până acum, bolnavii de inimă aveau două variante: să plătească intervenţia la Arad, în regim privat, sau să meargă la Timişoara, la Cluj sau la Szeged, unde îi costa alţi bani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, citat de Agerpres.

Anterior, Consiliul Judeţean a modificat organigrama şi statul de funcţii de la SCJU, având în vedere că au apărut paturi noi prin înfiinţarea compartimentelor de Cardiologie Intervenţională, Recuperare Respiratorie şi Laborator de Cardiologie Intervenţională.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.