Rețeaua MApN angajează medici, farmaciști și asistenți medicali pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Lista spitalelor și posturilor vacante

Rețeaua MApN angajează medici, farmaciști și asistenți medicali pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Lista spitalelor și posturilor vacante
martie 24 12:10 2020 Timp citire articol: 3 minut(e)

Angajări temporare în sistemul medico-militar vor avea loc în perioada imediat următoare, având în vedere că este necesară suplimentarea de urgență a numărului de medici, farmaciști și asistenți medicali pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Vă prezentăm unitățile sanitare din rețeaua medico-militară care au nevoie de personal și  toate posturile vacante.

MApN a anunțat că în rețeaua sa sunt disponibile posturi pentru medici în diferite specialități precum: boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie, dar și de asistenți medicali și de farmaciști. Aceștia vor fi angajați fără concurs,  în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, și vor lucra în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Iată unitățile sanitare din rețeaua medico-militară care au nevoie de personal:

Spitalul Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca angajează un medic boli infecțioase și un farmacist.

Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu angajează 2 medici ATI; e medici UPU, 2 medici boli infecțioas, 1 medic pmenumolog și 1 farmacist.

U.M. 02489 Galați angajează: 1 medic radiolog, 1 medic de laborator, 1 medic pneumolog, 2 asistenți medicali debutanți pentru laborator și 8 asistenți medicali pentru epidemiologie.

Centrul de Medicină Preventivă (U.M. 02414 București) angajează: 2 medici epidemiologi, 1 medic infecționist, 1 farmacist și 1 asistent medical.

Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” cu sediul în Timișoara angajează: 1 medic pneumolog, 1 medic radiolog, 1 medic infecțonist, 2 medic urgentiști, 4 medici anesteziști, 2 farmaciști, 1 asistent medical pentru radiologie și 9 asistenți medicali generaliști.

U.M. 02534 Iași angajează: 1 medic urgentist, 2 medici anesteziști, 1 farmacist, 6 asistenți medicali și 2 asistenți de farmacie.

U.M. 02590 Craiova angajează 3 medici infecționiști, 1 medic epidemiolog și 1 farmacist.

Spitalul Militar de Urgență Constanța angajează 1 medic anestezist.

Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” Brașov angajează: 1 medic internist, 1 medic epidemiolog,  1 medic infecționist, 1 medic urgentist, 2 medici anesteziști, 1 medic de familie, 2 asistenți medicali pentru anestezie, 2 asistenți medicali la farmacie și 1 asistent medical la serviciu evaluare și statistică medicală.

Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu “Academician Ștefan Milcu” București angajează: 2 medici de familie, 2 farmaciști și 4 asistenti medicali.

Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, așa că doritorii pot afla mai multe detalii legate de condițiile specifice posturilor, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare pe site-ul central al MApN.

,,Măsurile întreprinse de Ministerul Apărării Naționale au rolul de a crește capacitatea de reacție și reziliență a sistemului medico-militar, angajat cu forțe și mijloace în efortul coordonat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19, precum și pentru realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice din țară”, se arată în comunicatul de presă al MApN.

În urmă cu câteva zile Institutul Marius Nasta din Capitală anunța că angajează 4 medici pneumologi, 2 medici epidemiologi, un medic radiolog și 2 biologi, 7 asistenți medicali generaliști pentru ATI, 4 asistenți medicali pentru secțiile de pneumologie, 8 infirmiere pentru ATI, un brancardieri, 2 spălătorese și 2 muncitori necalificați.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu