Șase focare de varicelă în evoluție la nivelul județului Olt

Șase focare de varicelă în evoluție la nivelul județului Olt
aprilie 15 18:46 2019 1 minut(e)

Un număr de şase focare de varicelă sunt în evoluţie la unităţi de învăţământ din judeţ, respectiv la licee, şcoli şi grădiniţe din municipiul Slatina, comuna Rusăneşti şi oraşul Balş, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt.



Un al şaptelea focar de varicelă, apărut la începutul anului la o grădiniţă cu program prelungit din oraşul Balş, unde s-au înregistrat 17 cazuri, a fost declarat închis.

În ce priveşte cele şase focare de varicelă aflate în evoluţie, cele mai multe cazuri – 42 – au fost înregistrate la Colegiul Naţional ”Ion Minulescu” din municipiul Slatina, urmat de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5, cu 41 de cazuri.

Celelalte patru focare de varicelă sunt la Colegiul Naţional ”Radu Greceanu” Slatina (5 cazuri), Grădiniţa cu program prelungit ”Ion Creangă” Slatina (7 cazuri), Liceul ”Petre Pandrea” din Balş (5 cazuri) şi Şcoala Gimnazială Rusăneşti (8 cazuri).

Numărul total de cazuri de varicelă, raportate de la începutul anului în judeţul Olt, a ajuns la 125, potrivit DSP.

Toţi bolnavii au avut forme uşoare ale acestei afecţiuni şi fost izolaţi la domiciliu.

Pentru a limita extinderea îmbolnăvirilor, DSP Olt a dispus izolarea la domiciliu a tuturor cazurilor bolnave şi suspecte, supravegherea clinico-epidemiologică a colectivităţii de către cabinetul medical şcolar, evaluarea stării clinice a pacienţilor în perioada maximă de incubaţie a bolii, curăţenia şi dezinfecţia curentă a încăperilor, triaj epidemiologic zilnic.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.