Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională: 21,6% dintre decesele înregistrate în România sunt provocate de accident vascular cerebral, există deficiențe majore de infrastructură și condiții de terapie
Peste o cincime (21,64%) dintre decesele înregistrate în prezent în România sunt generate de accident vascular cerebral (AVC), a declarat vineri preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, Gheorghe Iana, citat de Agerpres.
“În momentul de faţă, în România, potrivit unui raport realizat la solicitarea Societăţii Române de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, situaţia arată cam aşa: 21,64% dintre decesele înregistrate în România sunt generate de AVC, reprezintă a doua cauză de mortalitate, în acelaşi timp a doua cauză de dizabilitate”, a spus Iana, la conferinţa “Accidentul vascular. Diagnostic precoce şi tratament. Impact medico-social & economic”, organizată la Senat de Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională.
Potrivit specialiștilor, pacienţii rămân cu o calitate a vieţii afectată permanent după un accident vascular cerebral, care provoacă costuri sociale foarte mari.
“În acelaşi timp, vârsta de debut a accidentului vascular cerebral a coborât foarte mult, generată de condiţiile de viaţă, viaţă modernă şi aşa mai departe. Din estimările Institutului Naţional de Statistică, pe următoarea perioadă se prevede o creştere a mortalităţii cu peste 34% din cifra actuală în fiecare an, până în 2035″, a menționat Iana.
În momentul în care se declanşează accidentul vascular, pentru pacient începe o cursă contra cronometru.
Astfel, prima etapă în cazul unui AVC este diagnosticul primar şi transportul medical asistat. A doua etapă este de diagnostic într-un serviciu specializat, cu specialişti care să asigure un diagnostic imediat în vederea instituirii trombolizei.
Specialiștii subliniază că bolnavul trebuie să ajungă foarte repede într-un centru de terapie.
“Instituirea terapiei – cu cât se face mai rapid cu atât şansele de recuperare sunt mai mari -, fereastra terapeutică este de șase ore. (…) Dacă nu avem infrastructură, nu avem condiţii de terapie, acel pacient este condamnat”, a spus preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională.
Specialiștii consideră că în România există deficienţe majore în privința bolnavilor cu AVC.
”Principalele deficienţe în circuitul pacientului sunt în primul rând identificarea AVC-ului în zona deficitară cu personal medical, vorbim de zonele rurale. A doua mare deficienţă este reprezentată de distanţele mari între centrele specializate în stroke (AVC în limba engleză, n.r.)”, a menționat Iana.
Alte deficiențe sunt legate de absența, în unele cazuri, a unui mijloc rapid de transport și de distribuţia neuniformă în țară a centrelor de AVC. Aceste centre sunt grupate în orașele universitare, unde există specialişti.
“În zonele în care nu avem, avem o mare problemă. Suportul de diagnostic imagistic redus este o altă problemă. În majoritatea spitalelor nu avem disponibilitate 24 din 24 de ore şi nici acces la un platou tehnologic şi nici specialişti care să facă un diagnostic, o perfuzie, o difuzie în acest interval”, a explicat Gheorghe Iana.
Alte deficienţe țin de lipsa personalului specializat în radiologie intervenţională şi de lipsa unei curricule de pregătire în această specialitate.
Preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională a precizat că fondurile din programul AVC au scăzut în în ultimii ani.
Astfel, dacă în 2016 s-au alocat 5,38 milioane euro, în 2017 suma a scăzut la 3,45 milioane euro, iar în 2018 tendinţa este de scădere.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.