Adunarea Generală a Uniunii Europene a Spitalelor Private (UEHP) are loc vineri, 7 iunie, la Bucureşti în contextul preşedintiei române a Consiliului UE, a anunţat Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).
PALMED este membru al UEHP şi găzduieşte acest eveniment, în care se vor dezbate subiecte de larg interes pentru sistemele sanitare din ţările europene.
Astfel, principalele teme abordate în cadrul reuniunii vor fi: servicii de sănătate şi siguranţa pacientului prin standardizarea şi evaluarea serviciilor şi prin acreditarea facilităţilor sanitare, rolul şi importanţa spitalelor private în România, compararea sistemelor de sănătate din diferite ţări europene şi viitorul sistemelor private în Europa.