Colegiul Medicilor Bucureşti solicită "creşterea urgentă" a numărului de medici şi înfiinţarea de noi posturi acolo unde este necesar în sistemul sanitar românesc, pentru a limita criza de personal medical, a afirmat joi preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, cu prilejul Zilei Internaţionale a Medicului.
"Vedem în această perioadă cât de mare este volumul de muncă depus de mulţi dintre medicii din ţară, inclusiv de medicii din Municipiul Bucureşti. Pentru a avea timpi eficienţi de îngrijire a bolnavilor, de realizare corectă a măsurilor de igienă şi protecţie, având în vedere pandemia de Covid-19, considerăm că trebuie identificate soluţii de către autorităţi pentru creşterea urgentă a numărului de medici şi pentru înfiinţarea de posturi acolo unde este nevoie în sistemul medical românesc", a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.
Un număr mai mare de medici este necesar pentru a ajunge la un nivel normal de acoperire a populaţiei cu servicii de sănătate.
"Am văzut sintagma 'medici eroi'. Eu consider că avem nevoie de medici şi de un număr de medici care să reprezinte o normalitate din punctul de vedere al raportului cu populaţia. (...) Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a fost, este şi va fi întotdeauna alături de dumneavoastră în practicarea profesiei pe care aţi ales-o, o muncă ce implică multiple responsabilităţi şi care este una dintre cele mai nobile", a subliniat prof. Cătălina Poiană.
În Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti sunt înscrişi în prezent aproximativ 16.000 de medici - cel mai mare număr din ţară.
Potrivit preşedintelui Colegiului, în UE un medic deserveşte 260 de locuitori, în medie, comparativ cu 307 locuitori în România.
Colegiul admite că în ultimii ani "s-au făcut eforturi", în condiţiile în care numărul medicilor a crescut în 2019 cu 2.700 în România, iar la ultimul examen de intrare în rezidenţiat s-a înregistrat cel mai mare număr de locuri de până acum.
Numărul de medici din România a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere din ultimii ani, depăşind pentru prima dată pragul de 63.000, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), prezentat în urmă cu o lună de 360medical.ro.
Astfel, numărul de medici – categorie care nu îi include pe stomatologi – a urcat cu 2.718 în 2019 faţă de anul precedent, până la 63.303. În 2018, numărul de medici înregistrase o altă creştere-record, cu circa 2.000, până la 60.585.
Comparativ cu 2013, când numărul de medici era de 54.086, numărul medicilor din România a crescut cu 17% (9.217), arată calculele 360medical.ro pe baza datelor oficiale.