Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România avertizează că donarea de sânge a scăzut semnificativ în România în ultima perioadă şi că noile restricţii de circulaţie introduse de miercuri riscă să reducă şi mai mult numărul de donatori.
"Nu ştim dacă această informaţie a ajuns şi la nivelul Comitetului de urgenţă, dar aceasta lipsă a donatorilor de sânge se traduce printr-o criză a pacienţilor cu boli rare, boli cronice sau pacienţii acuţi, lipsa sângelui va avea un impact devastator asupra întregului sistem de sănătate", a declarat preşedintele COPAC, Radu Gănescu, citat într-un comunicat al organizaţiei.
"De transfuzii vor avea nevoie inclusiv cazurile grave de Covid-19, care nu vor întârzia să apară. Pentru această problemă, solicităm Comitetului de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să găsească urgent o soluţie pentru că va deveni cât de curând o problemă majoră a sistemului de sănătate", a completat el.
România înregistra deja o criză de donatori de sânge şi înainte de apariţia crizei provocate de coronavirusul SARS-CoV-2. Astfel, numărul donatorilor de sânge era foarte mic în România, de circa 200 în medie pe zi, insuficient pentru a acoperi necesarul de sânge din ţară, potrivit ultimelor date disponibile.
În ianuarie, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a propus ca centrele de transfuzie din România să fie deschise şi la sfârşit de săptămână, pentru a stimula donarea de sânge.