INSP: 112 de salariaţi din sănătate, testaţi pozitiv cu Covid-19 în ultima săptămână

INSP: 112 de salariaţi din sănătate, testaţi pozitiv cu Covid-19 în ultima săptămână

Încă 112 de salariaţi din sănătate din România au fost testaţi pozitiv cu Covid-19 în săptămâna 24 – 30 august, numărul total al angajaţilor infectaţi de la debutul pandemiei ajungând la 4.378, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Numărul este mai mic faţă de cel al salariaţilor din sănătate infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 în săptămâna anterioară (17 – 23 august), când 132 de salariaţi au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.

În ultimul raport, realizat în urmă cu o săptămână, numărul total al salariaţilor din sănătate infectaţi era de 4.266, reprezentând 5,4% din numărul total al persoanelor confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 în România – în scădere de la 5,8% în săptămâna 10-16 august.

Ponderea angajaţilor din sănătate în totalul persoanelor testate pozitv în România a continuat să scadă ultima săptămână, ajungând la 5%.

Totuşi, datele sunt mai mici decât cele raportate de federaţia sindicală Solidaritatea Sindicală, care  face o numărătoare paralelă a cazurilor de Covid-19 în rândul personalului din Sănătate. Datele federaţiei, publicate în 27 august, arătau că 5.013 salariaţi din sănătate au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 până la acea dată, din care 29 au decedat.

Federaţiile sindicale din sănătate au solicitat autorităţilor să demareze o strategie naţională de protecţie a sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate, ca urmare a numărului mare de infectări.

viewscnt