Intervenţie chirurgicală rară: Neurochirurgii ieşeni au salvat vederea unei femei după ce i-au extirpat o tumoră intraorbitală de aproximativ 4 cm

Intervenţie chirurgicală rară: Neurochirurgii ieşeni au salvat vederea unei femei după ce i-au extirpat o tumoră intraorbitală de aproximativ 4 cm

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi au reuşit să salveze vederea unei femei care avea o tumoră oculară.

De aproximativ un an şi jumătate femeia, acum în vârstă de 41 de ani, şi-a dat seama că începe să îşi piardă încetul cu încetul vederea la ochiul stâng.

După multiple investigaţii i s-a pus diagnosticul de tumoră intraorbitală de aproximativ 4 centimetri.

„Tumorile de orbită sunt rare. Sunt puţine centre din ţara noastră în care se fac intervenţii de acest gen. Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi este unul dintre ele. Supusă intervenţiei chirurgicale, s-a reuşit o rezecţie completă a leziunii tumorale, pacienta şi-a recăpătat integritatea vederii. Din punctul nostru de vedere, este considerată vindecată", a declarat pentru Agerpres conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.

În urma intervenţiei chirurgicale, tumora femeii a fost complet eliminată.

„Supusă intervenţiei chirurgicale, s-a reuşit o rezecţie completă a leziunii tumorale, iar pacienta şi-a recăpătat integritatea vederii. Din punctul nostru de vedere, este considerată vindecată" a precizat medicul.

Potrivit sursei citate, anual în această unitate medicală sunt operate 10 - 15 persoane care sunt diagnosticate cu tumori orbitale.

„Este o incidenţă mică a acestor leziuni, iar adresabilitatea este mare", a explicat dr. Lucian Eva.

Medicul a explicat că  operarea orbitei este o intervenţie dificilă, „pentru că este o cavitate mică, în care toate elementele anatomice care sunt în interiorul acestuia sunt funcţionale, cel mai important fiind nervul optic, cu ajutorul căruia omul vede şi transmite influxul nervos de la ochi la creier care integrează imaginea".

Există de asemenea, muşchi care coordonează mişcările globului ocular şi o multitudine de nervi şi artere care participă la vederea oculară.

Prezenţa unui proces expansiv al unei tumori în orbită va determina de cele mai multe ori pierderea vederii şi un lucru pe care pacientul respectiv şi nici medicul nu şi-l doreşte, a mai explicat medicul ieşean.

Foto Credit: Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi - Facebook.

viewscnt