Ministerul Sănătăţii va stabili împreună cu medicii de familie de la începutul anului viitor necesarul de vaccin gripal pentru următorul sezon

Ministerul Sănătăţii va stabili împreună cu medicii de familie de la începutul anului viitor necesarul de vaccin gripal pentru următorul sezon

Ministerul Sănătăţii va stabili împreună cu medicii de familie, încă de la începutul anului viitor, necesarul de vaccin gripal şi calendarul de aprovizionare pentru următorul sezon, a declarat marţi ministrul Victor Costache, după o întâlnire cu reprezenţii medicilor de familie.

Ministrul le-a promis medicilor de familie că viitoarele campanii de vaccinare, de informare şi de educare a populaţiei pentru vaccinare vor fi realizate în comun.

“La începutul lunii ianuarie ne vom întâlni, din nou, şi vom stabili împreună necesarul de vaccin gripal care se va achiziţiona, calendarul de aprovizionare şi toate detaliile necesare pentru derularea camaniei de vaccinare grauită antigripală, dar şi pentru îmbunătăţirea acoperirii vaccinale în cadrul calendarului de vaccinare”,  a afirmat Victor Costache.

“Am cerut ca anul viitor să nu se mai repete situaţia ultimilor ani în care au existat disfuncţionalităţi frecvente în aprovizionare şi sincope în derularea campaniei de vaccinare antigripală. Vom începe din prima lună a anului să organizăm campania de vaccinare antigripală, împreună cu toţi cei implicaţi”, a completat ministrul.

La discuţii a participat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, precum şi echipele de conducere ale Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Asociaţiei Române de Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie şi Federaţiei Naţională a Patronatelor din Medicina de Familie.

Echipa Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a discutat cu medicii de familie mai multe teme, inclusiv despre renunţarea la protocoalele de prescriere a anumitor medicamente care limitează practica medicală în asigurarea tratamentului pentru pacienţii cronic.

De asemenea, discuţiile au vizat măsuri de debirocratizare a activităţii în cabinetul medicului de familie, finanţarea domeniului, dar şi îmbunătăţirea activităţii de vaccinare în cadrul cabinetelor.

“Sunt multe probleme care au rămas nerezolvate în acest domeniu şi pentru care trebuie să găsim măsuri de remediere. Există toată deschiderea şi procuparea actualei echipe, a mea personal,  de a dezvolta medicina de familie. Urmărim creşterea finanţării pentru acest sector şi am identificat deja fonduri externe, atât prin Banca Mondială, cât şi fonduri europene nerambursabile prin care vom suplimenta bugetul destinat medicinei de familie”, a menţionat Victor Costache.

“Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene vom lansa Programul Operaţional pentru Sănătate în care vor exista multe proiecte destinate domeniului. Vom lucra împreună cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene şi cei ai medicilor de familie pentru finalizarea elaborării acestor programe necesare mediciniei de familie”, a mai spus ministrul.

În ultima perioadă, medicii de familie s-au plâns că au primit mult mai puţine doze de vaccin gripal faţă de solicitările făcute, motiv pentru care nu pot prioritiza persoanele din categoriile cu risc de gripă la vaccinarea antigripală.

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti- Ilfov, a declarat pentru 360medical.ro că ,,în afară de primul venit, primul servit, pur şi simplu nu ai cum să mai prioritizezi atunci când primeşti atât de puţine doze încât le epuizezi într-o oră”.

viewscnt